Anchetă după ce, în timpul unui apel la 112, un bărbat a strigat: „Criminalilor, daţi-mi drumul”
Un tânăr din Galați a pus poliția în mișcare, după ce a sunat la 112 și a strigat „Criminalilor, dați-mi drumul!”. După aceste cuvinte, a închis și nu a mai putut fi contactat. Polițiștii l-au căutat în zona din care a venit apelul și au reușit să lămurească situația.
Potrivit Poliţiei Judeţene Galaţi, apelul la 112 a fost făcut vineri seară, în jurul orei 17.00, când un bărbat a apelat serviciul de urgenţă, de pe o cartelă telefonică prepay, operatorul auzindu-l pe acesta ţipând „Criminalilor, daţi-mi drumul!”, după care convorbirea s-a întrerupt.
„S-a încercat, de mai multe ori, contactarea apelantului, dar rezultatul a fost negativ, întrucât telefonul fusese închis”, precizează, sâmbătă, IPJ Galaţi. Ulterior, apelul a fost localizat de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale iar mai multe patrule de poliţie au fost dirijate în zonă, poliţiştii efectuând verificări la societăţile comerciale şi imobilele din zonă.
Totodată, a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.
În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că apelul a fost făcut de un bărbat, de 27 de ani, din comuna Şendreni, care, manifestând o stare de agitaţie psihomotorie, fusese preluat de pe stradă de un echipaj al Ambulanţei, şi condus la Spitalul de Psihiatrie. Apelul telefonic a fost efectuat în aceste împrejurări. Poliţiştii continuă cercetările în acest caz pentru soluţionarea cauzei.
Sursă foto: Observator News