Descoperire macabră în Capitală. Un bebeluș nou-născut a fost găsit mort în toaleta unei benzinării

Un bebeluș decedat a fost găsit vineri în baia unei benzinării din București. Polițiștii și procurorii au început o anchetă în acest caz, scrie Observator News.
„La data de 02 iulie a.c., în jurul orei 14:00, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 7 Poliţie a fost sesizată, prin apel 112, de către o persoană, angajată la o benzinarie, cu privire la faptul că în baia punctului de lucru a descoperit un făt decedat”, conform Poliţiei Capitalei.
Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul.
Trupul neînsufleţit urmează a fi transportat la INML în vederea necropsiei.
Sursă foto: Observator News
Social
Externe
Sănătate
Educație

Ziua Mondială a Sănătății, marcată pe 7 aprilie. Care este programul la SCJU Constanța

CONSTANȚA. A fost livrat primul microbuz electric

Campania electorală din 2025: ce este permis și ce este interzis
Indemnizațiile de creștere a copilului și stimulentele de inserție vor fi plătite înainte de Paște
Spitalul Județean Constanța își extinde serviciile medicale. VEZI despre ce este vorba
Noi reguli de circulație! Două străzi devin cu sens unic
Primăria Constanța a finalizat demersurile pentru avizele necesare noului stadion
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

