O șoferiță beată care a căzut cu mașina în lac, salvată în ultimul moment de un polițist: „A vrut să se sinucidă”. VIDEO
O şoferiţă din Iaşi ar fi încercat să se sinucidă, aruncându-se cu maşina în Lacul Ciric. Femeia a fost salvată în ultimul moment de un poliţist aflat în zonă şi de un voluntar la pompieri.
Potrivit Observator News, tânăra a intrat cu mașina în Lacul Ciric, de pe aleea Ciric, care duce către Restaurantul Ciric, la circa 50 m în zona trecerii de pietoni. Cristian Neculau, un poliţist local din cadrul Serviciului Siguranța Circulaţiei şi care efectua serviciul în zonă, a intervenit și a salvat-o de la înec. Omul legii nu a ezitat nicio clipă şi s-a aruncat după ea. Polițistul salvator lucrează de 17 ani la politia locala.
În ajutorul poliţistului a sărit şi un voluntar la pompieri. „A spus că a vrut să se sinucidă. Am sărit după dânsa, eu şi poliţistul. Am auzit bubuitura şi am venit să ajut. A sărit cam la 15 metri de mal. A spus că a vrut să se sinucidă. Cam 24-26 de ani”, a declarat pompierul voluntar pentru sursa citată.
Apelul la 112 s-a dat în jurul orei 12, când poliţiştii au fost informaţi despre faptul ca un auto a părăsit partea carosabilă și a căzut în Lacul Ciric. Echipajul rutier ajuns la fata locului a testat conducătoarea auto, iar rezultatul a arătat că tânăra avea o alcoolemie de 1.09 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Femeia ar fi încercat să se sinucidă
Femeia a fost transportată la spital pentru investigații medicale suplimentare, iar poliţiştii continuă cercetările. Tânăra suferea de depresie, era divorţată de şase luni şi are un copil de patru ani, menționează sursa citată.
„Din fericire, victima de sex feminin, în vârstă de 27 de ani, a avut norocul să fie scoasă de un voluntar, care i-a salvat viaţa. Era uşor hipotermică, în stare de şoc, dar stabilă hemodinamic, parametri în limitele normale, fără marcă traumatică. Acum urmează la Spitalul Spiridon să îi facă investigaţii suplimentare, dar victima este în stare bună”, a declarat Luminiţa Bodrun, doctor SAJ Iaşi.
Sursă foto/ video: Facebook Poliția Locală Iași