JUDEŢUL CONSTANŢA. Patru maşini avariate şi 7 persoane rănite, în urma a două accidente

Patru maşini au fost avariate şi 6 persoane au ajuns la spital în urma a două accidente care s-au produs astăzi, în judeţul Constanţa.
Primul accident s-a produs produs pe raza localității Siliștea, unde două autoturisme s-au ciocnit, puţin după ora 11:00. În urma coliziunii, au rezultat patru victime, doi adulți și doi copii, toate conștiente și cooperante. Două echipaje SAJ tip B2 au fost direcționate la locul accidentului.
Dintre cele patru victime, una a refuzat transportul la spital iar trei victime - un adult cu o plagă tăiată, un copil de 8 ani cu traumatism la genunchiul drept și un copil de 10 ani cu traumatism cranio-cerebral acut închis - au fost transportate la Spitalul Județean Constanța.
Un alt accident s-a produs în această după amiază pe DN3, pe raza comunei Adamclisi din județul Constanța. În accident au fost implicate tot două autoturisme, iar în urma impactului, trei persoane au fost rănite. La fața locului s-au deplasat două echipaje SAJ B2 și un EPA SMURD de la Cernavodă.
Este vorba despre: o pacientă, în vârstă de 73 de ani cu o fractură de oase la gamba stângă, deschisă, o pacientă, în vârstă de 66 de ani cu traumatism cranio-cerebral și traumatism cranio-facial și o fractură de pumn și o pacientă, în vârstă de 73 de ani cu politraumatisme. Toate cele trei paciente au fost transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.
Polițiștii rutieri au demarat cercetările pentru a stabili în ce împrejurări s-a petrecut nefericitul incident.
Social
Externe
Sănătate
Educație
-O-școală-din-Constanța-va-fi-modernizată.-A-fost-semnat-contractul-de-execuție-(1).jpeg)
O unitate de învățământ va fi modernizată. Vergil Chițac a semnat contractul

Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore! VEZI care a fost motivul

Ce au descoperit polițiștii de frontieră într-un autocar sosit din Turcia
Noi reguli de circulație devin obligatorii începând de astăzi pe două străzi din cartierul Poarta 6
Scandal în plină stradă, în orașul Ovidiu. A spart poarta unui imobil cu un obiect tăietor
Se va lucra pe Baba Novac. Traficul va fi restricționat total!
Ziua Mondială a Sănătății, marcată pe 7 aprilie. Care este programul la SCJU Constanța
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

