JUDEŢUL TULCEA. Accident cumplit în această dimineaţă. Şefa APIA Topolog şi-a pierdut viaţa
Un accident grav a avut în această dimineaţă în apropierea localităţii Topolog, judeţul Tulcea. Potrivit unor martori citaţi de infotulcea.ro, o Dacia 1310 de culoare verde, la volanul căreia se afla o angajată a centrului APIA din Topolog, s-a angajat într-o depăşire şi pe fondul carosabilului umed a derapat şi s-a izbit de un pom.
Impactul a fost unul devastator, iar cadrele medicale sosite la faţa locului nu au reuşit să-i salveze viaţa. La a volanul maşinii se afla o femeie de 52 de ani, potrivit unor surse fiind vorba de şefa APIA Topolog.
"În cursul zilei de azi, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Tulcea, au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în care a fost implicat un autoturism care a intrat în coliziune cu un copac, pe DN22, din direcția Topolog către Saraiu.
În urma sesizării, la fața locului s-au deplasat două echipaje de poliție, 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SMURD și un echipaj din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea.
Din primele verificări a rezultat faptul că un auto condus de o femeie de 52 de ani din localitatea Dăeni, ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un arbore de pe marginea drumului.
În urma accidentului, a rezultat decesul femeii de 52 de ani.
Cercetările continua în vederea stabilirii tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii accidentului", se arată într-un comunicat al IPJ Tulcea.
Sursă foto: tulceanoastra.ro, ISU Delta Tulcea
- în curs de actualizare -