BMW i8 furat din Norvegia, descoperit într-un sat din judeţul Constanţa. Autoturismul, evaluat la aproximativ 262.000 lei, a fost confiscat
Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au descoperit un autoturism căutat de către autorităţile din Norvegia, care era în posesia unui cetăţean român.
Vineri, 26 martie, acţionând în baza unor informaţii, poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii traficului internaţional cu autoturisme furate în zona de competenţă.
Astfel, pe raza localităţii Dulceşti, judeţul Constanţa, a fost identificat un autoturism de lux, marca BMW, model I8 hibrid, în posesia unui cetăţean român în vârstă de 42 ani, cu domiciliul în judeţul Constanţa.
„În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează ca fiind semnalat furat, alertă introdusă de autorităţile din Norvegia. La cercetări, posesorul autoturismului a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că mijlocul de transport este căutat de către autorităţi”, transmite Poliţia de Frontieră.
Autoturismul, evaluat la aproximativ 262.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul institutiei pentru continuarea cercetărilor, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.