JUDEȚUL TULCEA. O logodnă musulmană a fost întreruptă de polițiști: 21 de persoane, amendate
O petrecere de logodnă musulmană din Babadag a fost spartă de poliţiştii tulceni, gazdele şi invitaţii fiind amendaţi pecuniar.
În cursul zilei de sâmbătă, 20 martie, polițiștii tulceni au constatat că într-un imobil situat pe strada Tudor Vladimirescu din orașul Babadag, se află în desfășurare un eveniment privat.
Evenimentul a fost sistat, iar organizatorii, respectiv un bărbat de 35 de ani și o femeie de 54 de ani, ambii din orașul Babadag, au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare de 20.000 de lei, conform Legii 55/2020, privind unele măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19.
Totodată, polițiștii au identificat alte 21 de persoane participante la eveniment, care au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 45.000 de lei.
„Atragem atenţia cu privire la continuarea adoptării unui comportament precaut şi recomandăm tuturor cetățenilor să nu se expună la riscuri, să respecte distanțarea fizică și să poarte masca de protecție, în toate spațiile publice închise și deschise”, au transmis polițiștii.
Sursă foto: Adevărul