TULCEA. O ambulanță a intrat într-un copac: șoferul și o asistentă au fost răniți

Un accident în care a fost implicată o ambulanță a avut loc duminică dimineața, 14 martie, pe un drum județean din Tulcea. Șoferul și o asistentă medicală au fost răniți, scrie Mediafax.
Potrivit IPJ Tulcea, accidentul a avut loc duminică dimineața pe DJ 222C.
„Din primele verificări, a reieșit că un bărbat de 57 de ani din Tulcea, în timp ce conducea o autospecială aparținând Serviciului de Ambulanță, din direcția Tulcea-Beștepe, la km 19+400m, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea drumului”, susțin polițiștii.
În urma accidentului, șoferul și o asistentă medicală au fost răniți.
Polițiștii susțin că șoferul nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Social
Externe
Sănătate
Educație

Noapte de foc în județul Tulcea: patru case cuprinse de incendii

Avertisment BNR: nu răspundeți la apeluri sau mesaje false care par oficiale

Prins cu o țigară „specială”: jandarmii au depistat un bărbat cu substanțe posibil psihoactive
Constanța, sub avertizare de Cod Galben de vânt
Proiecte de reabilitare termică pentru mai multe blocuri din Constanța. Investiție de aproximativ 20 milioane lei prin PNRR
A început perioada de prohibiție! Pescuitul este interzis până la începutul verii
Şapte sturioni şi un rechin prinşi în plase, eliberaţi în mediul natural de către polițiștii de frontieră tulceni
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

