O femeie a fost luată cu forța de pe stradă de către Poliția Locală: aceasta ruga trecătorii să o salveze. VIDEO
O femeie a fost luată cu forţa de pe stradă, la Fălticeni, de mai mulţi agenţi ai Poliţiei Locale. Alertați de țipetele femeii, trecătorii cereau polițiștilor un mandat conform căruia pot reține femeia.
Mai multe persoane din Fălticeni s-au oprit să filmeze momentul în care o femeie era reţinută de Poliţia Locală şi agenţii încercau să o urce în maşină. Femeia a început să se împotrivească şi a refuzat să se urce, moment în care privitorii încep să-i ia la rost pe poliţişti, impresionaţi de urletele teribile ale femeii. La un moment dat, femeia l-a rugat pe autorul filmării să o salveze, scrie Observator News.
Într-o filmare postată pe o rețea de socializare, se poate auzi cum un bărbat întreabă: „Domne, dar de ce o luaţi, aveţi mandat? De ce luaţi oamenii de pe stradă, sunteţi nebuni?”. Pe fundal, femeia țipă și le spune polițiștilor să o lase în pace.
Revoltați, martorii strigă „Nu vă e ruşine, luaţi oamenii de pe stradă! Ruşine, Poliţia Locală! Să o lase să plece acasă şi să o ia de acasă, cu acordul familiei”. „Nu mai faceți abuz”, „Îi ia pe ăia slabi, uite ce face Poliţia Română”.
Conform Observator News, femeia avea un mandat de aducere pe numele său, pentru expertizare psihiatrică, fiind inculpat şi suspect în două dosare de violenţă. Femeia a fost legitimată de poliţişti în centrul Fălticeniului, s-a opus arestării, iar poliţiştii au decis să nu rişte, să o încătuşeze şi să o ducă la secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean Suceava.
Sursă foto/ video: Facebook Nelu Vacariu Vacarescu