dobroge.tv

Live

CONSTANŢA. Vremea rea le dă bătăi de cap şoferilor: mai multe accidente au avut loc în această dimineaţă. Recomandările poliţiştilor constănţeni

CONSTANŢA. Vremea rea le dă bătăi de cap şoferilor: mai multe accidente au avut loc în această dimineaţă. Recomandările poliţiştilor constănţeni
12 februarie 2021
Redactia DTV
Publicitate

Vremea rea le-a dat bătăi de cap şoferilor. Mai multe accidente au avut loc în această dimineaţă. Din fericire nimeni nu a fost rănit grav.

În jurul orei 07.45, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 39, în localitatea Eforie Nord. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între două autoturisme, primul condus de un bărbat, de 54 de ani, iar cel de-al doilea, de un bărbat, de 29 de ani. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a unei femei, de 55 de ani, pasageră în cel de-al doilea autoturism. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

La puţin timp, a avut loc un alt accident, în Nazarcea. Din primele informații, o persoană a suferit un traumatism cranio-cerebral și fractură de femur şi a fost transportată la spital.

La Castelu, un autoturism a ajuns în şanţ. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. 

Un alt evenimnet rutier a avut loc în această dimineață pe DN 2 A, în zona Hanului Kartali. Au fost implicate două autoturisme, iar o persoană a fost rănită.

În urmă cu puţin timp, un autoturism a intrat în stâlp în Mamaia. Martorii spun că drumul este acoperit de polei în acea zonă.

Recomandări ale polițiștilor constănțeni 

Polițiștii rutieri constănțeni vă recomandă să circulați cu viteză adaptată permanent condiţiilor meteo-rutiere, să adoptați o manieră preventivă de condus și să nu plecați la drum fără a avea vehiculul echipat corespunzător pentru circulația în condiții de iarnă.

Întrucât în această perioadă este posibil ca partea carosabilă să fie acoperită de zăpadă sau polei, conducătorii de autovehicule sunt sfătuiţi să circule, atât în localităţi, cât şi în afara acestora, cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, să utilizeze în mod corespunzător sistemele de iluminare-semnalizare și climatizare-dezaburire, pentru a vedea şi a fi observaţi în trafic, iar în condițiile unui carosabil alunecos, să evite pe cât posibil manevra depăşirii.

În cazul în care partea carosabilă este alunecoasă, pentru a încetini trebuie folosită frâna de motor. În niciun caz nu trebuie bruscate comenzile! Pentru a putea opri în condiţii de siguranţă atunci când autovehiculul care circulă în faţă frânează brusc, trebuie mărită distanţa în mers.

Reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile, sub formă de lapoviţă sau ninsoare, precum şi vântul puternic pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule.

În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ploii, lapoviţei sau ninsorii, folosirea luminilor de toţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers. În aceste condiţii, poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire să fie folosite şi pe timpul zilei, permanent, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233