Zeci de persoane protestează în fața Institutului „Matei Balș”: „E o poveste fără sfârșit a unui sistem nenorocit care ne omoară de vii”. VIDEO

Mai multe persoane s-au adunat, vineri, 29 ianuarie, în zona Institutului „Matei Balş” din Bucureşti, pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de incidentele repetate din sistemul sanitar românesc, în urma cărora pacienţi internaţi pentru diverse afecţiuni au murit arşi în spitale, scrie news.ro.
Mobilizarea la protest s-a făcut pe mai multe grupuri publice de pe reţelele socializare, unii dintre cei care au chemat la acţiune indicând ora 18:00, în timp ce alţii au anunţat că vor participa începând cu ora 19:00.
Protestatarii au adus cu ei lumânări pe care le-au aprins în memoria celor cinci pacienţi decedaţi în incendiul produs vineri dimineaţă şi afişează pancarte cu mesajele „Opriţi măcelul din sănătate acum”, „Nu mai vrem victime nevinovate în sănătate” sau „Acceptăm lucruri de neacceptat”, „E o poveste fără sfârșit a unui sistem nenorocit care de omoară de vii.
Printre cei care se află, vineri seară, la protestul de la Institutul „Matei Balş” se numără cele două fondatoare ale Asociaţiei Dăruieşte Viaţă, Carmen Uscatu şi Oana Gheorghiu, dar şi rude ale victimelor incendiului din clubul Colectiv.
De altfel, Oana Gheorghiu de la Asociaţia Dăruieşte Viaţă a postat, vineri, 29 ianuarie, pe Facebook, un mesaj prin care cere „oprirea improvizaţiilor” în spitale şi acces pentru organizaţiile neguvernamentale la fonduri europene.
„În ultimul an am tot auzit de creşterea numărului de paturi de terapie intensivă şi am tot încercat să spunem că acest lucru e fie periculos, fie neadevărat. Probabil era mai bine să fie neadevărat. Opriţi improvizaţiile în spitale. Opriţi risipa şi achiziţiile inutile. Construiţi spitale modulare până veţi construi adevărate spitale. Sunt soluţii rapide şi ieftine. Şi lăsaţi-ne pe noi, ONG urile, să aplicăm la fonduri europene şi să construim noi, până reuşiţi voi, dragi autorităţi”, transmite fondatoarea Asociaţiei Dăruieşte viaţă.
Sursă foto/video: Facebook Federația Românilor de Pretutindeni
Social
Externe
Sănătate
Educație

Ziua Mondială a Sănătății, marcată pe 7 aprilie. Care este programul la SCJU Constanța

CONSTANȚA. A fost livrat primul microbuz electric

Campania electorală din 2025: ce este permis și ce este interzis
Indemnizațiile de creștere a copilului și stimulentele de inserție vor fi plătite înainte de Paște
Spitalul Județean Constanța își extinde serviciile medicale. VEZI despre ce este vorba
Noi reguli de circulație! Două străzi devin cu sens unic
Primăria Constanța a finalizat demersurile pentru avizele necesare noului stadion
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

