CONSTANŢA. Bărbaţi reţinuţi după ce au intrat în casa unui avocat, l-au bătut şi i-au furat două ceasuri de peste 30.000 de lei
Doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţiştii constănţeni după ce la începutul lunii decembrie au pătruns într-o locuinţă, au agresat o persoană şi au furat două ceasuri de peste 30.000 de lei.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, în urma cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată şi lipsire de libertate în mod ilegal, poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale al Poliţiei municipiului Constanţa au identificat doi bărbaţi, de 22 de ani, respectiv 26 de ani, bănuiţi de comiterea faptei.
“Astfel, în noaptea de 1/2 decembrie, cei doi ar fi pătruns în locuinţa persoanei vătămate, iar prin exercitarea de acte de violenţă şi ameninţare cu un corp tăietor-înţepător, ar fi sustras suma de 110 lei şi două ceasuri, prejudiciul fiind în valoare de aproximativ 31.000 de lei”, a transmis IPJ Constanţa.
Poliţiştii au pus în aplicare marţi, două mandate de percheziţie domiciliară, unul în comuna Lumina şi altul în municipiul Medgidia, iar cu această ocazie au fost găsite cele două ceasuri furate, care vor fi predate proprietarului.
Cei doi bărbaţi au fost reţinuti pentru 24 de ore, urmând ca miercuri să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.