Doi bărbaţi şi o femeie fără măşti de protecţie, puşi la pământ de poliţişti: ''Colegii noştri au fost nevoiţi să le facă cunoştinţă cu asfaltul'' - VIDEO
Trei persoane au fost sancţionate pentru că nu purtau mască şi consumau băuturi alcoolice. Mai mult, pentru că au devenit agresive, oamenii legii au procedat la imobilizarea acestora, iar un cetăţean a filmat toată intervenţia în forţă a Poliţiei. După ce imaginile au ajuns în mediul online, iar multe voci au acuzat oamenii legii că intervenţia a fost cam dură, autorităţile au transmis un punct de vedere.
"Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 3 Poliție au observat în zona "coloane" Gară de Nord, 3 persoane, doi bărbați și o femeie , care consumau băuturi alcoolice și implicit nu purtau masca de protecție. Au fost interpelați de către polițiști, dar pe parcursul discuțiilor cele trei persoane au început sa vocifereze, devenind agresive verbal și fizic. Nu s-au conformat recomandărilor
echipajului de poliție, fapt pentru care a fost necesară imobilizarea și conducerea la subunitatea de poliție", transmit autorităţile.
Cele 3 persoane au fost sancționate pentru sancționarea încălcarea normelor de conviețuire socială, pentru consum de băuturi alcoolice în spațiul public, tulburarea ordinii și liniștii publice, precum și în conformitate cu prevederile Legii nr 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,în cuantum de 4.600 de lei.