CONSTANŢA. Un exerciţiu militar la care participă români şi americani va avea loc la Mihail Kogălniceanu şi la Capu Midia
Exerciţiul comun româno-american RAPID FALCON va avea loc joi, 19 noiembrie, în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu şi în Centrul Naţional de Instruire pentru Apărare Antiaeriană de la Capu Midia, cu participarea unor unităţi de artilerie aparţinând Statului Major al Forţelor Terestre ale Armatei României şi Forţelor Terestre ale Statelor Unite din Europa.
Forţele Terestre americane vor participa cu două sisteme mobile de artilerie - HIMARS din cadrul Brigăzii 41 Artilerie Terestră dislocată în garnizoana Grafenwoehr din Germania, iar Forţele Terestre Române cu trei lansatoare multiple de rachete – LAROM din cadrul Brigăzii 8 LAROM „Alexandru Ioan Cuza” din Focşani.
„Activitatea, la care vor participa peste 130 militari români şi americani cu 30 de mijloace tehnice, are ca scop dezvoltarea şi consolidarea cooperării militare dintre Forţele Terestre ale României şi cele ale Statelor Unite ale Americii, precum şi o oportunitate de dezvoltare a parteneriatului dintre cele două mari unităţi de artilerie în perspectiva dotării structurilor Brigăzii 8 LAROM „Alexandru Ioan Cuza” cu echipamente HIMARS, începând cu anul 2021“,precizează Anca Medrea, purtător de cuvânt CNIAA Capu Midia.
Forţele Aeriene menţioneazâ că RAPID FALCON este un exerciţiu cu termen scurt de notificare, ce presupune deplasarea rapidă în teren, executarea tragerii şi defluirea personalului şi tehnicii în cazărmile de dislocare la pace şi se va desfăşura, succesiv, în două locuri, în intervalul orar 12.30-19.30.
Astfel, în Baza 57 Aeriană, începând cu ora 13.30, va avea loc sosirea echipamentelor şi vor fi organizate declaraţii oficiale, iar în Poligonul Capu Midia, începând cu ora 15.30, vor avea loc tragerile cu sistemele de artilerie. Exerciţiul va fi organizat cu respectarea normelor privind prevenirea răspândirii noului coronavirus impuse de autorităţi la nivel central şi local.
Sursă foto: https://www.rumaniamilitary.ro/