Peste 70 kg de peşte transportate fără documente legale, confiscate de polițiștii de frontieră tulceni
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tulcea au depistat, în zona de competență, un cetățean român care transporta peste 70 de kilograme peşte, fără să deţină documentele legale.
În data de 15.11.2020, poliţiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Tulcea, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control pe raza localității Tulcea, un autoturism înmatriculat în România, condus de un cetățean român, în vârstă de 50 de ani, domiciliat pe raza
municipiului București.
În urma controlului efectuat asupra vehiculului, polițiștii de frontieră au descoperit cantitatea de 74 kilograme de peşte, diferite specii, pentru care persoana în cauză nu deţinea documente legale.
Întreaga cantitate de pește a fost predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea și transportul fără documente legale a peştelui şi altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori produselor din peşte, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.