S-au mărit bursele pentru studenți
S-au mărit bursele pentru studenți. Ordinul privind aprobarea cuantumului a fost semnat de Ministerul Educației. Ceea ce înseamnă că din anul universitar 2023-2024, tinerii care vor avea bursă socială vor primi 900 de lei, cei cu bursă de doctorat 3.200 de lei și cei bursă de studiu pentru masterat didactic 3.158 de lei. Valoarea celorlalte burse se vor stabili prin hotărâre a senatului instituției de învățământ superior de stat. De asemenea, și studenții care vor obține rezultate remarcabile la concursuri sau olimpiade vor fi recompensați
Modificările privind bursele pentru studenți în anul universitar 2023-2024:
• Cuantumul minim al bursei sociale crește de la 580 de lei la 900 de lei;
• Cuantumul bursei de doctorat crește de la 1.750 de lei la 3.200 de lei;
• Acordarea unei burse de studiu pentru licența didactică cu dublă specializare, respectiv pentru masterat didactic, în valoare de 3.158 de lei.
Acordarea de burse de excelență olimpică I/ internațională studenților din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat înmatriculați în anul I, licența care au obținut premiile I, II sau III la olimpiadele școlare internaționale:
• 3.300 de lei pentru premiul I
• 2.475 de lei pentru premiul II
• 1.650 de lei pentru premiul III
Eveniment
Social
Externe

Fevronia Ciortan, meșter popular, susține demonstrații de încondeiere la Constanța

Vrei să înveți în America? Aplică pentru bursa FLEX 2026-2027

Razii de amploare ale polițiștilor, în weekend! Ce au descoperit
Reguli esențiale pentru eliberarea cărții de identitate: tot ce trebuie să știți
L-ați văzut? Poliția solicită ajutorul cetățenilor
Un bărbat a fost reținut pentru furt calificat
Termoficare Constanța anunță oprirea furnizării căldurii în municipiu începând cu 1 aprilie 2025
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

