Forfotă la căminul studențesc al Universității „Ovidius” Constanța. Studenții și-au luat astăzi în primire camerele: ''Sunt foarte recunoscător că am obținut și ce am dorit''
Căminele studențești și-au deschis ușile. Studenții și-au luat astăzi în primire camerele care le vor fi casă pentru noul an universitar. Cu bagajele în mână, cei din anul I au pășit entuziasmați că vor experimenta viața de cămin. O mare parte dintre tineri au venit de acasă cu obiecte de uz caznic, pilote, chiar și electrocasnice. Alături de ei au fost și părinții, care au ajutat la organizarea camerei. Studenții au la dispoziție câteva zile să se acomodeze cu noii colegi de cameră, iar de săptămâna viitoare, vor începe orele.
Mai este o săptămână până la începutul noului an universitar, iar studenții au stat la rând pentru a intra în cămin. Vor împărți camera cu alți trei sau chiar patru colegi. Din mulțimea de oameni, cei de anul întâi se diferențiau ușor. Emoția de pe chip, dar și bagajul generos i-au dat imediat de gol.
Așa a fost și în cazul lui Bogdan, tânărul care stă de mai bine de trei ani în căminul studențesc de la malul mării. A terminat două facultăți din cadrul Universității „Ovidius”, iar acum este la master. Tânărul ne-a povestit că are cele mai frumoase amintiri din facultate și că nu ar fi dat camera de cămin pe nimic altceva.
Printre haine a strecurat și o pilotă. Colegii lui au asigurat vesela, iar în decursul acestei săptămâni urmează să stabilească ce va aduce fiecare în parte, pentru a nu se aglomera camera.
„M-am cazat, sunt foarte recunoscător că am obținut și ce am dorit. Sunt absolvent de două facultăți, Facultatea de Drept și Teologie Pastorală și acum studiez două mastere pe specializare teologică”, a spus Bogdan.
Însă, tinerii au și câteva reguli pe care trebuie să le respecte: să păstreze curățenia și liniștea în cămin, iar petrecerile sunt interzise.
„În primele zile de cazare este număr mare de studenți, au fost cereri multe, sperăm să îi mulţumim pe toți și să îi cazăm în condiții bune. Gradul de ocupare cred că va fi de 100% pentru că avem foarte mulți studenți înscriși la facultățile universității”, a spus Enache GHORGHE , administratorul căminului studențesc al Universității „Ovidius” Constanța.
„Am aranjat totul, toți au prins loc la cămin, momentan totul este în regulă ca și în alți ani sau poate chiar mai bine. Încercăm să îi ajutăm cu sfaturi și ce ar trebui să își ia la cămin, i-am ajutat și cu actele”, a spus Cristian SERBAN , președintele Ligii Studenților.
Alături de unii tineri au fost și familiile. Părinți și bunici care au vrut să dea o mână de ajutor la bagaj, dar și să fie prezenți la ziua cea mare: cea în care copilul a plecat de acasă.
„I-am făcut de toate, acum așteptăm să vedem unde intră, dacă putem să ajutăm cu ceva, dacă trebuie reparații. Sperăm că nu”
„Mi-am adus deocamdată pilota, lenjeria de pat, urmează și restul pe parcurs”
De luni, studenții se vor întoarce la ore. Prima lor vacanță, cea de iarnă, va începe pe 23 decembrie.