Ministrul Educaţiei: Decizia privind suspendarea cursurilor aparține Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență

În Bucureşti, cursurile se vor desfăşura online după ce rata de infectare a depășit 3 la mia de locuitori.
"Toate unitățile de învățământ de stat și particulare vor avea activitate didactică online, dar decizia este la Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență. În absența hotărârii Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, unitățile de învățământ funcționează hibrid.
În HG și în ordinul comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății, în mod clar la nivel local pentru suspendarea
cursurilor, comitetul județean sau al municipiului București decide prin emiterea unei hotărâri suspendarea pentru 14 zile a activității școlare față în față", a declarat Monica Anisie, după ședința de la Inspectoratul Școlar București.
Potrivit digi24.ro, declarația vine să contrazică afirmațiile prefectului Gheorghe Cojanu, potrivit căruia decizia cu privire la închiderea şcolilor o vor lua Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii, iar Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă decide doar „inserarea într-un scenariu sau altul, galben sau roşu”.
Eveniment
Social
Externe
-O-școală-din-Constanța-va-fi-modernizată.-A-fost-semnat-contractul-de-execuție-(1).jpeg)
O unitate de învățământ va fi modernizată. Vergil Chițac a semnat contractul

Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore! VEZI care a fost motivul

Ce au descoperit polițiștii de frontieră într-un autocar sosit din Turcia
Noi reguli de circulație devin obligatorii începând de astăzi pe două străzi din cartierul Poarta 6
Scandal în plină stradă, în orașul Ovidiu. A spart poarta unui imobil cu un obiect tăietor
Se va lucra pe Baba Novac. Traficul va fi restricționat total!
Ziua Mondială a Sănătății, marcată pe 7 aprilie. Care este programul la SCJU Constanța
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

