SIMULARE BACALAUREAT 2023. Cum li s-au părut elevilor constănțeni subiectele de la proba la Limba și Literatura Română
A început simularea examenului de Bacalaureat 2023, la nivel național. Elevii claselor a XII-a și a XIII-a au susținut astăzi prima probă, cea la limba și literatura română. Urmează apoi proba obligatorie a profilului, cea la alegere, precum și cea la limba maternă. Dacă pentru unii subiectul III a fost neașteptat, alții consideră că proba a fost una ușoară. Elevii își vor afla rezultatele pe 6 aprilie.
„Mi s-a părut foarte simplă, a fost un subiect scurt. Nu a fost deloc complicate. Subiectul trei să zicem că a fost puțin mai dificil deoarece a picat basmul și nu multă lume a fost pregătită, dar în rest dacă ai citit din timp totul s-a desfășurat ușor”, spune un elev.
Elevii claselor a XII-a și a XIII-a au susținut luni simularea națională a probei scrise la limba și literatura română. La primul subiect, tinerii au avut un text la prima vedere din Vasile Tițescu – L-am cunoscut pe Liviu Rebreanu. Pe baza acestuia trebuiau să rezolve șase cerințe. Mulți dintre ei spun că subiectul III a fost cel care le-a dat bătăi de cap.
„Mi s-a părut cât de cât ușoară. Adică mi-a dat puțină dificultate subiectul trei pentru că, vorba colegului, nu prea am fost pregătită, nu mă așteptam să pice. Dar în rest, cum se zice că simulările sunt mai grele, eu zic că o să trec bacul cu brio”, spune o elevă.
Elev: A fost destul de simplă dacă am fost foarte atent.
Reporter: Cum a fost subiectul III, am înțeles că a fost un pic mai complicat? Nu vă așteptați.
Elev: Da, nu ne așteptam, dar m-am descurcat. Am scris cât am putut, cât am știut, am încercat să scriu cât mai mult.
Alți elevi spun că proba a fost una neașteptat de ușoară.
Elevă: A picat Harap-Alb, caracterizare. Nu mă așteptam, sincer, e mai ușor decât mă așteptam eu. Subiectul II nu pot să zic că a fost foarte ușor, dar a fost ce am învățat și m-am descurcat.
Reporter: Ce notă crezi că vei lua?
Elevă: Eu sper că peste 8.50, poate 9.00.
***
Elevă: A fost neașteptată, a picat caracterizare la real, caracterizarea lui Harap-Alb, basmul cult. Am scris deși nu prea am învățat înainte Harap-Alb, dar m-am descurcat.
Reporter: Te așteptai să îți pice Harap-Alb?
Elevă: Nu, chiar nu mă așteptam. Mă așteptam să pice poezie sau un roman interbelic.
La subiectul al II-lea elevii au avut de comentat relația dintre ideea poetică și mijlocele artistice, care a avut în prim plan poezia Versuri a lui Tudor Arghezi.
„Destul de ușor, per total. La subiectul II relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice, subiectul I a fost un text foarte simplu”, spune o elevă.
„Simularea s-a desfășurat în cele mai bune condiții la Colegiul Național Mircea cel Bătrân din Constanța. Avem 220 de elevi înscriși, au lipsit 14. În rest, totul a decurs normal, conform reglementărilor din procedură”, a declarat Daniela Bărăitaru, director adjunct Colegiul Național Mircea cel Bătrân.
Marți va avea loc proba obligatorie a profilului, adică matematică sau istorie. Miercuri elevii vor susține proba la alegere, iar joi cea la limba maternă. Rezultatele simulării vor fi anunțate pe 6 aprilie. Rezultatele nu se contestă și nu se trec în catalog.