Au fost afișate rezultatele examenului de bacalaureat, sesiunea de toamnă
În Constanța, 30,69% dintre candidații înscriși în sesiunea august-septembrie a examenului naţional de bacalaureat au reușit să promoveze examenul. Din totalul candidaților promovați (395), 281 de candidaţi fac parte din promoţia curentă, iar 114 provin din promoţiile anterioare. Alți 2 candidați au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă, prin urmare aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni.
Media minimă de promovare a examenului de bacalureat este 6 (șase), iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este 5 (cinci). Procentul de promovare este calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi.
Rezultatele (înainte de contestaţii) au fost afișate astăzi, 2 septembrie, în centrele de examen şi pe pagina web dedicată, bacalaureat.edu.ro. La fel ca în prima sesiune, rezultatele sunt publicate prin anonimizare, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor).
Cei nemulțumiți de rezultate pot depune contestații atât în format fizic, cât și electronic,astăzi, până la ora 20:00.
Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate sâmbătă, 5 septembrie.