JUDEȚUL CONSTANȚA. Peste 1.000 de candidați vor participa la concursul de titularizare în învățământ
Miercuri, 13 iulie 2022, va avea loc proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2022.
Proba va începe la ora 09.00, în trei centre de concurs din municipiul Constanța (Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Constanța și Colegiul Comercial „Carol I” Constanța), în conformitate cu prevederile OME 5578/10.11.2021 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2022-2023.
La nivelul județului Constanța, pentru susținerea acestei probe, vor participa 1.030 de candidați.
Candidații au la dispoziție 4 (patru) ore pentru redactarea lucrărilor. Există posibilitatea prelungirii cu una-două ore în situațiile speciale, însă la nivelul județului Constanța nu s-au înregistrat solicitări de acest tip.
Subiectele, traducerea acestora în limbile minorităților naționale și baremele de evaluare pentru disciplinele de concurs sunt asigurate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație și vor fi publicate după susținerea probei scrise, pe site-ul www.subiecte.edu.ro (ora 16:00).
Primele rezultate vor fi afișate în data de 19 iulie, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Constanța și pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestațiile se depun la ISJ Constanța sau se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 19 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 20 iulie, până la ora 12:00. Contestaţiile pot fi transmise si prin e-mail, după afişarea rezultatelor, până în data de 20 iulie, ora 12:00. Rezultatele finale se afișează, atât la inspectoratul școlar, cât și pe site, în data de 27 iulie 2022.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).
Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 29 iulie – 1 august.
La nivel județean sunt disponibile 228 de posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată (163 în mediul urban şi 65 în mediul rural). Cele mai multe posturi vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată vizează următoarele discipline/specializări: învățământ preșcolar (253 candidați înscriși), învățământ primar (128 candidați înscriși), educație fizică și sport (111 candidați înscriși) și limbi moderne (104 candidați înscriși).
Cadrul normativ care reglementează organizarea și desfășurarea concursului național de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar, sesiunea 2022, precum și programele specifice pentru concurs sunt disponibile pe site-ul http://titularizare.edu.ro.
Sursă foto: news.ro