Sorin Cîmpeanu, după proba de Matematică de la Evaluarea Naţională: Trei elevi, scoşi din examen pentru că au încercat să copieze, în Constanţa, Sibiu şi Ilfov
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat astăzi, după proba de Matematică de la Evaluarea Naţională, că au fost prezenţi 148.595 de elevi, în 3.655 de centre de examen. Numărul absenţilor a fost 6.963. Trei elevi au fost scoţi din examen pentru că au încercat să copieze, în Constanţa, Sibiu şi Ilfov.
”Au fost doar trei eliminaţi din examen, Sibiu şi Constanţa, câte un elev, pentru posesie de materiale de inspiraţie nepermise, fiţuici mai exact, şi o altă eliminare din examen, în Ilfov, pentru folosirea telefonului. Toate lucrările, la acest moment, au fost deja urcate în platformă şi sunt gata de corectare”, a precizat ministrul Educaţiei, arătând că procesul se derulează rapid, deşi se aplică prima oară, iar satisfacţia evaluatorilor este la nivel ridicat.
Potrivit ministrului, subiectele de la proba de matematică au fost concepute astfel încât să poată fi verificate şase competenţe generale: de la simplu la complex. Prima a fost de identificare a unor date şi informaţii, a doua, de utilizare, reguli şi algortim, a treia, aplicarea acelor reguli, a patra, exprimarea în limbaj matematic şi a cincea, a analizei şi intepretării. A şasea a fost de modelare şi transfer în alte situaţii.
”A şti, a utiliza, a raţiona, sunt cele trei niveluri de competenţă testate astăzi”, a menţionat el.
MInistrul şi-a exprimat încrederea că rezultatele vor fi pe măsura aşteptărilor.