Continuă simularea examenului de bacalaureat cu proba la alegere a profilului şi specializării

Simularea Bacalaureatului continuă miercuri cu proba la alegere a profilului şi specializării, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei și citat de Agerpres. Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine joi proba scrisă la Limba şi literatura maternă, scrie HotNews.
Rezultatele vor fi comunicate pe 14 aprilie.
Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8.30. Probele încep la ora 9.00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele.
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.
„Subiectele sunt elaborate pe baza conţinuturilor şi competenţelor asociate acestora, conform programelor aprobate de minister. Obiectivele urmărite prin organizarea simulării sunt familiarizarea elevilor cu rigorile unei examen real şi optimizarea rezultatelor obţinute de către elevi la finalul studiilor gimnaziale/liceale”, afirmă Ministerul Educaţiei.
Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situaţii în parte, scopul fiind îmbunătăţirea performanţelor şcolare.
Notele obţinute nu se trec automat în catalog însă prin excepţie, în baza unei cereri scrise, depusă de elevi, se poate aproba consemnarea acestor note în cataloage.
Potrivit sursei citate, subiectele şi baremele se vor publica în fiecare zi a simulării, la ora 15.00, pe http://subiecte.edu.ro/2022/simulare/simulare_bac_XII/.
Luni, elevii claselor a XII-a şi a XIII-a (seral/frecvenţă redusă) au susţinut proba scrisă la Limba şi literatura română, iar marţi - proba obligatorie a profilului.
Sursă foto: thetimes.co.uk
Eveniment
Social
Externe
-O-școală-din-Constanța-va-fi-modernizată!-A-fost-semnat-contractul-de-execuție-(1).jpeg)
Școala Gimnazială nr. 37 din Constanța va fi modernizată: contractul de execuție a fost semnat
_1024x768.jpg)
Ziua Porților Deschise la Gruparea Mobilă Constanța

Unde preferă românii să petreaca 1 Mai? Munte, mare sau Delta Dunării
Cum s-au descurcat elevii constănțeni la simularea Evaluării Naționale
Ce spune poliția despre accidentul de la Institutul de Marină
Fevronia Ciortan, meșter popular, susține demonstrații de încondeiere la Constanța
Vrei să înveți în America? Aplică pentru bursa FLEX 2026-2027
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

