dobroge.tv

Live

Începe titularizarea. Peste o mie de cadre didactice din județul Constanța susțin mâine proba scrisă

Începe titularizarea. Peste o mie de cadre didactice din județul Constanța susțin mâine proba scrisă
28 iulie 2020
Redactia DTV
Publicitate

Mâine, 29 iulie, va avea loc proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2020. Examenul începe la ora 9:00 și este organizat în 5 de centre de concurs (și 2 subcomisii), cu respectarea tuturor măsurilor igienico-sanitare, aplicabile în cazul examenelor naționale, privind normele de acces în spațiile de examen în vederea protejării candidaților și a personalului implicat, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea SARS-CoV-2. Centrele de concurs sunt: Colegiul Național Mircea cel Bătrân Constanța (subcomisie Corp B), Colegiul Național Mihai Eminescu Constanța, Liceul Teoretic Ovidius Constanța, Liceul Teoretic Lucian Blaga Constanța, Liceul Teoretic Decebal Constanța (subcomisie Școala Gimnazială nr. 38 D. Cantemir Constanța).

Pentru susținerea acestei probe s-au înscris 1001 candidați, dintre care 148 de candidați provin din promoția curentă. Candidații trebuie să fie prezenți în sala de concurs cel mai târziu la ora 8.15. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de patru ore.

Subiectele și baremele de evaluare pentru cele 53 de discipline de concurs (susținute la nivelul județului Constanța) sunt asigurate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație și vor fi publicate, după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte2020.edu.ro.

Primele rezultate la proba scrisă vor fi afișate în data de 4 august, la sediile inspectoratelor școlare, dar și pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestațiile se depun la sediile inspectoratelor școlare județene sau se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 4 august, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 5 august, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site-ul menționat anterior, în data de 11 august.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în perioada 12 – 14 august.

Cadrul normativ care reglementează organizarea și desfășurarea concursului național de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar 2020, precum și programele specifice pentru concurs sunt disponibile pe site-ul http://titularizare.edu.ro.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233