Școala online între sărăcie și teme făcute la lumina lumânării: sute de suflete chinuite vor o șansă la educație
Case fără electricitate ori fără semnal la internet, elevi care își fac temele la lumina lumânării ori care își încarcă tableta primită de la școală la vecini. Este situația dramatică, dar reală cu care se confruntă unele familii din județul Constanța la sfârșitul anului 2021. Din cauza procentului de vaccinare al profesorilor care nu depășește 60%, 31 de unități de învățământ din județ funcționează în regim online. Din păcate, cei care nu dispun de condiții decente de trai ori de un dispozitiv electronic vor rămâne în urmă, iar anul școlar pentru ei poate fi compromis.
Într-o curte mică, fără gard, dar cu tot felul de obiecte împrăștiate pe pământul udat de ploaie se află casa familiei Boală. Aici, în cele două camere modeste trăiesc zece suflete: părinții, cei șapte copii și un unchi bolnav. Dintre cei șapte copilași, cinci au vârsta potrivită pentru a merge la școală. De două zile, cei mici se chinuie să participe la orele online, iar acest lucru s-a întâmplat de mai multe ori de când a început pandemia. Familia nu dispune de un lucru esențial: electricitate.
„Nici lumină nu avem, nimica. Ne descurcăm foarte greu, chiar foarte greu ne descurcăm. Nu pot să intre online. Băiatul de clasa a V-a a intrat puțin că e puțină baterie, că am dus-o la vecina la încărcat”, spune Irina Boală, mamă.
Mama spune că cei mici își doresc să meargă la școală și că se descurcă bine la învățătură, însă perioadele în care orele s-au mutat în mediul online le dau bătăi mari de cap. Dintre tabletele pe care familia le-a primit de la Primăria Ciocârlia, doar una mai funcționează, asta înseamnă că doar un singur copil poate participa la lecții.
„Mai este una bună pentru că le-au scăpat pe jos, una s-a stricat la încărcător, am dus-o la o vecină aici mai sus la încărcat și a spart-o băiețelul ei și trei tablete sunt sparte. Chiar am zis că o să vorbesc și la școală să văd ce pot să fac. Chiar nu îmi permit să le cumpăr și nici să le repar, costă opt milioane. Nu știu ce să fac, nici telefon nu am, singura tabletă e a băiatului de clasa a V-a, atât”, a mai spus Irina Boală, mamă.
Copiii familiei Boală și alți aproximativ 400 învață la școala din Ciocârlia și în cele trei structuri auxiliare. Din cauză că pragul de vaccinare al angajaților nu îl depășește pe cel impus de autorități, instituția de învățământ nu poate funcționa cu prezență fizică.
„Suntem cumva prăbușiți cumva de această situație deoarece foarte mulți părinți nu înțeleg. S-a format un așa zis conflict între școală și părinți. Aceștia dau vina pe cadrele didactice, deși propriu-zis nu este o vină. Toți colegii noștri sunt bine intenționați și vor să vină fizic la școală”, a declarat prof. Mihaela Emilia Dan, director Școala Gimnazială nr. 1 Ciocârlia.
Ne mutăm la o altă unitate de învățământ din județ. Școala Gimnazială nr.1 Cuza Vodă funcționează cu prezența fizică a elevilor în clase deși procentul de vaccinare în rândul personalului nu depășește încă 60%.
„Personalul nostru, vineri, 5 noiembrie, era la un procent de 59,57% vaccinat. Concomitent am fost anunțată că s-a mai programat la vaccinare un coleg și în baza acestei situații, a acestui procent și a anunțului colegului am luat hotărârea de a începe cursurile începând de luni 8 noiembrie cu prezență fizică”, a declarat prof. Ana Petre, director Școala Gimnazială nr. 1 Cuza Vodă.
Și aici există câteva probleme în ceea ce privește școala online.
„Sunt părți ale localității care au un semnal mai slab. Se întâmplă și să se întrerupă sigur că da”, a mai declarat prof. Ana Petre, director Școala Gimnazială nr. 1 Cuza Vodă.
La nivelul județului nostru, peste 30 de școli funcționează în acest moment în sistem online, cele mai multe dintre ele aflându-se în mediul rural.