Studenții Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța au jurat credință Patriei Mamă
Emoții mari pentru studenții din anul I ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța. 70 de tineri au depus astăzi jurământul. Încrezători și plini de ambiție, aceștia speră, ca pe viitor, să aibă o carieră de succes în domeniu. Cu toții au jurat că își vor apăra țara cu prețul vieții. Alături de ei au fost și prietenii, rudele și părinții lor. Pe toți îi așteaptă acum patru ani grei, însă frumoși. În tot acest timp, studenții vor învață despre ceea ce înseamnă meseria de marinar.
Cu textul jurământului în gând, uniforma bine aranjată și cu pași calculați până la cel mai mic detaliu, așa s-au prezentat vineri studenții Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța.
„Depunerea jurământului militar înseamnă multă responsabilitate, multă muncă. Dorim mult succes, să termine cu rezultate foarte bune Academia Navală și îi așteptăm în Forțele Navele, la bordul navelor militare pentru că avem nevoie de resursă umană tânără și de bună calitate”, a declarat contraamiral de flotilă Cornel-Eugen Cojocaru, locțiitor pentru operații și instrucție al șefului Statului Major al Forțelor Navale.
„Fie ca deviza care vă va călăuzi de-a lungul noului vostru dum să fie: Onoare și Patrie”, a declarat cdor. conf. univ. dr. ing. Alecu Toma, comandantul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța.
Deși au avut emoții, toți cei 70 de studenți din anul I au jurat credință patriei cu mândrie în suflet.
„Este o zi foarte importantă atât pentru mine, cât și pentru colegii mei. Aceste zile au fost foarte obositoare, ne-am antrenat foarte mult. Toți am dat tot ce am avut mai bun”, a declarat Robert Stănculescu, student al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța.
„A fost unul dintre cele mai emoționante momente din viața mea. Am muncit foarte mult pentru acest moment și ne-am pregătit foarte mult. Abia îl așteptam. Eu vin dintr-un mediu civil și nu eram obișnuită cu atâta organizare”, a declarat Andreea Tănase, student al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța.
Alături de ei au fost și părinții, rudele, dar și prietenii lor.
„Este iubitul meu aici și astăzi depune jurământul. Mă bucur foarte mult să-l văd și sunt mândră de el că a ajuns până aici și rezistă în continuare”, spune o tânără.
„Iubitul meu depune astăzi jurământul și mi-am dorit să fiu alături de el într-un moment special. Care și pentru mine este la fel de special. Acest jurământ și toată etapa pe care o începe de astăzi să-l ajute în viață să fie cât mai puternic, să fie sigur pe el”, spune o tânără.
Vor urma patru ani de studii, antrenamente și pregătiri fizice dintre cele mai dure, departe de casă și de familie. Cadrele didactice îi vor sprijini și îndruma în tot acest timp pentru a-i ajuta în formarea viitoarei cariere.
„Profesia militară este o profesie care pe lângă lucrurile frumoase pe care le aduce tinerilor noștri, aduce și o viață cu restricții”, a mai declarat cdor. conf. univ. dr. ing. Alecu Toma, comandantul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța.
Tot vineri au depus jurământul şi elevi ai Şcolii de Maiştri Militari a Forţelor Navale.
Eveniment
Social
Externe

Un bărbat a fost reținut pentru furt calificat

Termoficare Constanța anunță oprirea furnizării căldurii în municipiu începând cu 1 aprilie 2025

Guvernul a aprobat noul Registru General de Evidență a Salariaților în format online - REGES-ONLINE
Constanța, sub cod galben de vânt!
Dosar penal pentru bunuri contrafăcute! Ce au descoperit polițiștii într-un container
Cum se pregăteau casele țărănești pentru Paște în vremuri de demult?
Cetățean străin depistat de polițiștii de frontieră la volanul unui autocamion cu un permis de conducere fals
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

