dobroge.tv

Live

Părinții cer revenirea la școala online în localitățile cu rata de infectare peste 6 la mie

Părinții cer revenirea la școala online în localitățile cu rata de infectare peste 6 la mie
08 octombrie 2021
Redactia DTV
Publicitate

Părinții cer mutarea orelor în online în localitățile unde rata de infectare depășeste 6 la mia de locuitori, în contextul în care numărul infectărilor din şcoli a explodat în ultimele zile. Potrivit celor mai recente date publice, în prezent sunt aproape 13.000 de elevi şi 4.400 de profesori infectaţi cu COVID-19, scrie Digi 24. 

Federația Națională a Asociațiilor de Părinți cere miniștrilor în exercițiu ai Sănătății și Educației ca elevii din localitățile unde incidența COVID depășește 6 la mia de locuitori să rămână acasă și să învețe în sistem online.

Vă adresăm rugămintea ca, în interesul superior al copiilor/elevilor, să dispuneți, în regim de urgență, modificarea Art. 6 din Ordinului nr. 5.338/1.082/1.10.2021, în sensul permiterii suspendării activităților didactice cu prezență fizică a elevilor la nivelul unităților de învățământ preuniversitar, în localitățile în care rata incidenței este mai mare de 6/1000 de locuitori, prin decizia argumentată a organismului de conducere al unităţii de învăţământ preuniversitar – consiliul de administrație, după consultarea prealabilă a consiliului profesoral, asociaţiei de părinţi/consiliului reprezentativ al părinților și consiliul şcolar al elevilor de la nivelul UI, cu informarea ISJ/ISMB, indiferent de numărul de clase suspendate”, se arată în scrisoarea trimisă de Federație miniștrilor Sorin Cîmpeanu și Cseke Attila.

Totodată vă solicităm să se garanteze desfăşurarea procesului educaţional online pentru toţi elevii din învăţământul preuniversitar diagnosticaţi cu boli respiratorii cronice severe, boli cardiovasculare, obezitate severă, diabet zaharat tip I, boli inflamatorii, boli imune/autoimune, boli rare, boli ereditare de metabolism, dizabilităţi, tratament imunosupresiv sau alte afecţiuni cronice, cu avizul şi recomandările specifice ale medicului curant şi cu acordul scris al părinţilor”, potrivit documentului

Federaţia noastră a susținut permanent necesitatea desfășurării cursurilor cu prezență fizică a elevilor si suntem pe deplin conștienți de dezavantajele școlii online, însă, nu putem pune în pericol sănătatea copiilor și a familiilor noastre”, se mai arată în scrisoare.

În mai puțin de o lună de la începutul noului an școlar, aproape 13.000 de elevi şi 4400 de profesori s-au infectat cu COVID-19.

Sorin Cîmpeanu a vorbit duminică seara, la Digi24, despre părinții care se tem să-și lase copiii la școală în localitățile unde rata de infectare este mare, dar școlile rămân totuși deschise.

Nu poți condamna un părinte pentru că este temător în raport cu starea de sănătate a propriului copil. Poți să înțelegi această teamă, dar poți să-i explici încă o dată, că nu copiii sunt cei care trebuie să plătească costurile unei atitudini generalizate în rândul întregii populații a României”, a spus el.

Acei părinți care au o frică foarte mare pot face ceva extrem de util pentru copii: să se vaccineze. Și ei, și bunicii. Fac un apel ca părinții să nu își trimită copiii la școală, dacă au simptome specifice”, a adăugat Cîmpeanu.


Sursă foto: zf.ro

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233