Ziua Educației, sărbătorită şi la Constanţa. Școlarii și preșcolarii s-au bucurat din plin de ziua liberă
Școlarii și preșcolarii constănțeni au sărbătorit astăzi Ziua Educației afară, în parc. Tinerii au profitat de ziua liberă și s-au bucurat de vremea frumoasă de toamnă și de ultimele raze de soare. În fiecare an, pe 5 octombrie, elevii și profesorii din sistemul preuniversitar nu merg la școală. Și dacă bucuria copiilor a fost mare, nu la fel de încântați au fost și părinții care au fost nevoiți să găsească soluții pentru supravegherea celor mici.
Copiii s-au bucurat din plin de ziua liberă pe care au avut-o. A fost forfotă prin parcuri și la locurile de joacă. Cei care i-au însoțit au fost în mare parte, bunicii.
Dar nu toți părinții au noroc de bunici la care să apeleze. Pentru unii adulți, fiecare zi liberă a copiilor înseamnă învoiri de la serviciu sau bani în plus plătiți la afterschool-uri.
„Este foarte greu, să știți. Și eu lucrez, și soțul lucrează și nu avem ajutor de nicăieri. A trebuit să mă învoiesc de la serviciu ca să stau cu copilul pentru că n-am găsit altă soluție”, a povestit Elena Preda.
Nu toți dascălii au stat marți acasă. Unii dintre ei au sărbătorit tot la locul de muncă.
De pildă, la Colegiul Național ,,Mircea cel Bătrân” din Constanța, o parte dintre profesori au participat la o activitate în cadrul poiectului transfrontalier ,,O fereastră deschisă către misterele universului”.
„Toată activitatea care se desfăşoară astăzi este bazată pe participare voluntară şi am profitat de ziua liberă tocmai pentru a-i putea reuni pe cei pasionaţi de domeniu. Sunt prezentate proiecte ale elevilor noştri de la concursurile NASA recente, cele din anul acesta, care au fost premiate”, a declarat prof. Vasile Nicoară, director Colegiul Naţional ,,Mircea cel Bătrân” Constanţa.
Ziua mondială a educaţiei este sărbătorită în fiecare an pe 5 octombrie, începând cu anul 1994.