Consiliul Naţional al Elevilor: Bursele școlare, blocate din cauza unui vid legislativ
Bursele şcolare sunt blocate din cauza unui vid legislativ, susțin membrii Consiliul Naţional al Elevilor. Tinerii vor trebui să depună în scurt timp dosarele pentru acordarea lor, însă se pare că „Guvernul întârzie să adopte o hotărâre, blocând procedurile pentru asigurarea burselor”, au afirmat reprezentanții elevilor. Aceștia vor ca bursa de performanță să fie 500 de lei, bursa de merit și de ajutor social 200 de lei și bursa de studiu – 150 de lei.
„În fiecare an, Guvernul României trebuie să aprobe prin Hotărâre de Guvern cuantumurile minime pentru cele patru tipuri de burse: de merit, de studiu, de ajutor social și de performanță, pentru anul școlar curent. Cursurile au început, iar elevii deja își depun dosarele pentru burse. Ceea ce înseamnă că școlile vor trebui să înceapă să le acorde, fapt imposibil în lipsa unei hotărâri. Consiliul Național al Elevilor semnalează un vid legislativ care va lăsa mii de elevi fără bursele pe luna septembrie deoarece Administrațiile Publice Locale și unitățile de învățământ nu vor avea cadrul legal pentru acordarea burselor. Deși, alocările bugetare cu această direcție deja există. De asemenea, în luna august a fost publicată o Hotărâre care stabilea cuantumurile tuturor burselor la 100 de lei, așa cum a fost și în anul școlar trecut. Însă, asta ar însemna plafonarea burselor care se împart în patru categorii distincte, deoarece vizează grupuri sociale diferite, la aceeași sumă. Fapt ce este vizibil inechitabil”, a declarat Olivia-Elizabeta Golub, vicepreședinte CJE Constanța.
Sursă foto: Dorohoi News