Emoţii ascunse sub mască. Şcolile şi grădiniţele din Constanţa și-au deschis din nou porțile: ''Îmi doresc cât mai mult să fie un an normal''
A fost forfotă în curțile unităților de învățământ, care și-au deschis din nou porțile. Astăzi a început școala! Prima zi a fost marcată prin festivități, dar cu respectarea restricțiilor sanitare. Drept urmare, aceste evenimente nu au putut depăşi o oră şi jumătate, iar toţi elevii şi părinţii care au intrat în interiorul şcolilor au purtat masca de protecţie.
Prima zi de școală a început luni cu toți elevii în bănci. Emoționați și cu buchete de flori, copiii și-au îmbrățișat colegii și s-au bucurat de revedere.
"Eu sunt destul de emoționată pentru că e cumva și ultima primă zi de școală pentru că intrăm în clasa a XII-a și mă bucur că a început școala", a spus o elevă.
Cei mai mici dintre ei au venit însoțiți de părinți. Unii adulți recunosc că au anumite temeri legate de întoarcerea în bănci a copiilor lor, alții în schimb, se bucură că școala se face în format fizic.
"Va fi greu pentru ei, mai ales pentru el. E clasa pregătitoare, vine de la grădiniță, la grădiniță nu a purtat mască și cu siguranță primul an la clasa 0 va fi destul de greu să stea copiii 3-4 ore cu masca pe guriță"
"Noi suntem vaccinați și nu avem nicio teamă"
Cu toate acestea, cei care s-au bucurat cel mai tare au fost copiii. Elevii din clasele primare au avut parte și de câteva surprize. Sălile de clasă au fost renovate, iar pe bănci aceștia au găsit rechizite, gustări. La intrare, prichindeii au fost întâmpinați de mascota clasei.
Încântate de începerea școlii și de prezența copiilor sunt și cadrele didactice.
"Vedeți, este efervescență, începem cu emoție, cu gânduri bune, sperăm să ne desfășurăm activitatea în format fizic cât mai mult timp. Ca în fiecare an, există aceste emoții și sperăm la un an cât mai bun",a declarat prof. Carmen Chilea, director Colegiul Național de Arte ,,Regina Maria”.
"Avem emoții pentru că îmi doresc cât mai mult să fie un an normal și emoțiile se multiplică pentru că ne revedem în formatul cu care eram obişnuiţi, toţi în clasă, veseli, frumoşi, dornici de a învăţa şi de a trece cu bine peste provocările acestui an școlar",a declarat Laura Tudescu, învățătoare.
Spre deosebire de anul trecut, anul acesta copiii s-au putut strânge în curtea școlii. În timpul festivității de la Colegiul Național Pedagogic din Constanța, unei fetițe i s-a făcut rău și a leșinat. Copila a fost dusă la cabinetul școlar pentru a primi îngrijiri medicale.
Înainte de începerea noului an școlar, elevii au primit și un mic instructaj cu privire la măsurile pe care ei trebuie să le respecte. Accentul a fost pus și de această dată pe mască și pe distanțare.
"Noi suntem pregătiți să comutăm orele în mediul online, dar am luat toate măsurile necesare, avem și două cabinete medicale în instituție, pentru a face din școală un mediu sigur", a precizat prof. Carmen Chilea, director Colegiul Național de Arte ,,Regina Maria”.
Noul an școlar va avea 34 de săptămâni, două semestre și se va încheia oficial pe 11 iunie 2022.