Unitățile de învățământ din Constanța sunt pregătite să-i primească pe elevi în bănci, în cele mai sigure condiții
Dezinfectanți, culoare de trecere bine semnalizate și bănci distanțate - așa își așteaptă unitățile de învățământ elevii care se vor întoarce la școală în mai puțin de trei săptămâni. Școlile și grădinițele rămân deschise cu prezența fizică a copiilor până la pragul de 6 la mie, iar cei vaccinați de la clasa a VII-a în sus ar putea veni la școală și peste acest prag. Sunt câteva dintre măsurile anunțate vineri de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
„Toate spațiile școlare sunt dotate cu dispensere cu dezinfectant care se alimentează de două ori pe zi. De asemenea, toate spațiile școlare sunt prevăzute cu dispozitive de reciclare selectivă a materialelor reziduale, inclusiv dispozitive pentru colectarea mănușilor uzate și a măștilor folosite de elevi”, spune un reprezentant al unei unități de învățământ.
Așa se pregătesc majoritatea școlilor constănțene pentru a-și primi elevii. Toate măsurile de protecție au fost luate, iar ca în fiecare an, urmează acțiuni de deratizare, dezinsecție și dezinfecție. S-au reîncărcat toate extinctoarele și s-au igienizat spațiile sanitare pentru ca fiecare detaliu să fie bine pus la punct pentru siguranța copiilor.
„Înlocuim materialele uzate și achiziționăm alte elemente necesare pentru protecția copiilor, pentru protecția personalului, inclusiv echipament de protecție, echipament de lucru. Suntem pregătiți să transpunem în realitate ceea ce ne comunică ministerele Sănătății și Educației”, a declarat prof. Vasile Nicoară, director Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanţa.
Condițiile redeschiderii școlilor rămân în mare măsură aceleași ca la începutul anului școlar trecut. Accentul se pune în continuare pe purtarea măștii de protecție.
În ceea ce privește masca de protecție, aceasta trebuie purtată doar la interior. Există și două excepții: în învățământul special, dar și la orele de educație fizică, masca nu este obligatorie. Această regulă se aplică pentru localitățile unde rata de incidență nu depășește 2 la mia de locuitori.
În cazul în care se va depăși pragul de 6 la mie, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a făcut vineri o serie de precizări.
„Preșcolarii, creșe și grădinițe, să poată participa la procesul educațional. Clasele I-VI pentru că este vorba de elev care nu pot fi vaccinați, sunt elevi cu vârsta de până la 12 ani, din păcate trebuie să treabă în online”, a declarat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, la 20 august 2021.
În ceea ce îi privește pe cei din clasele VII-XII, pentru aceștia situația este încă incertă. Există posibilitatea ca elevii vaccinați să aibă anumite beneficii și să poată veni fizic la școală. Autoritățile centrale, dar și directorii de școli și licee își doresc ca toți școlarii să se întoarcă în bănci la mijlocul lui septembrie și să poată continua în această formula până la sfârșitul anului școlar.
„Îmi doresc noul an cu toți elevii în bănci pentru că este cu totul altceva procesul educational, dar ne-am descurcat. Dacă o fi nevoie, o să ne descurcăm în continuare și în online”, a declarat prof. Claudia Nițu, director Liceul Energetic Constanța.
Față de anul trecut, acum există și posibilitatea organizării festivităților de deschidere. Acestea ar trebui să se desfășoare în spații exterioare, cu mască de protecție și să nu depășească mai mult de o oră, o oră și jumătate.
„Este momentul cel mai frumos în toată cariera didactică, festivitatea de deschidere a unui nou an școlar. Și apoi festivitatea de premiere de la sfârșitul anului școlar. Sunt momentele cele mai înălțătoare. Atunci simți empatia publică pentru școală, pentru dascălii ei”, a mai declarat prof. Vasile Nicoară, director Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanţa.
Anul școlar 2021-2022 începe pe 13 septembrie și se încheie pe 11 iunie. Are 34 de săptămâni și este împărţit în două semestre şi trei vacanţe, dintre care două pentru toţi elevii și o vacanţă în plus pentru cei din ciclul primar şi copiii de la grădiniţă. Acesta este unul dintre cei mai scurți ani școlari din istoria recentă.