Cîmpeanu anunţă că 97% dintre contestaţiile depuse după titularizare au dus la schimbarea notelor iniţiale
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, afirmă că în cazul a peste 6.000 dintre contestaţiile depuse în urma examenului de titularizare notele au fost schimbate, 130 de lucrări primind note cu două puncte diferite faţă de cele iniţiale. Ministrul arată că există diferenţe de până la patru puncte între nota iniţială şi cea din urma contestaţiei, el precizând, în acest context, că este nevoie de schimbarea sistemului de evaluare, care să elimine subiectivismul.
„S-au înregistrat un număr de 6.248 de contestaţii, din care 6.045 de contestaţii s-au soldat cu schimbarea notei iniţiale. Un procent de 97%, un procent greu de explicat, în condiţiile în care este necesară o încredere în evaluare. Mai multe decât atât, aven un număr de 130 de contestaţii care s-au soldat cu diferenţe mai mari de două puncte. Avem, de asemenea, şi diferenţe mai mari de trei puncte, diferenţe mai mari de patru puncte, diferenţe pe care le apreciez ca fiind inadmisibile”, a afirmat ministrul Educaţiei, într-o conferinţă de presă susţinută marţi după-amiază.
În urma contestaţiilor, procentul celor care au obţinut nota minimă 7, necesară promovării examenului, a crescut „uşor”, a precizat ministrul, menţionând că rata de promovare a ajuns la 46%, „un procent asemănător cu cel înregistrat în anul 2019, un procent mult sub cel înregistrat în anul 2020”. Concret, puţin peste 11.000 de candidaţi au obţinut peste nota 7.
„Este clar că va trebui să ne îndreptăm rapid către o evaluare digitalizată care să elimine subiectivismul uman”, a susţinut ministrul.
Sorin Cîmpeanu a ţinut să sublinieze pregătirea slabă a celor care doresc să devină cadre didactice.
„Este un puternic semnal de alarmă. (...) Rezultatele de la titularizarea de anul ăsta, exceptându-i pe cei 11.000 care au promovat, felicitându-i pe cei 130 de candidaţi care au obţinut nota 10 - numărul a rămas neschimbat în urma contestaţiilor -, îmi exprim totuşi îngrijorarea cu privire la slaba pregătire a candidaţilor care nu au obţinut nota 7 sau a celor peste 5.000 de candidaţi care nu au obţinut nici măcar nota 5. (...) Tot 15 au rămas şi în urma contestaţiilor acei candidaţi care au obţinut nota 1. Este inadmisibil să-ţi doreşti să fii cadru didactic şi să obţii nota 1 la examen”, a adăugat Cîmpeanu.
La examenul de titularizare s-au înregistrat 34.000 de candidaţi şi au ajuns în proba scrisă a examenului 27.000 de candidaţi. Au fost înregistrate 25.000 de lucrări scrise, dintre care peste 6.000 au avut nota schimbată după contestaţii.
Înaintea contestaţiilor, rata notelor peste 7 a fost de 44,47%, iar 130 de candidaţi au obţinut nota 10.
Sursă foto: Facebook Sorin Cîmpeanu