dobroge.tv

Live

Antonia, o elevă olimpică din Constanța, în pericol să-și piardă locul la Universitatea Oxford, din cauza banilor

16 iunie 2021
Redactia DTV
Publicitate

Visul copiilor olimpici, care își doresc să urmeze o carieră în cercetare, este de a studia la o universitatea de prestigiu din afara țării. O tânără din Constanța, a fost admisă pe unul dintre cele patru locuri disponibile la Universitatea Oxford. Este vorba de Antonia Pănescu, elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Ovidius”. Aceasta va studia Biochimia, însă în drumul său spre succes s-a lovit de o problemă. Are nevoie de bani pentru a-și continua studiile în Anglia.

Încă din școala generală, Antonia, o elevă a Liceului Teoretic „Ovidius” , își dorea performanța. Motiv pentru care a început să participe la Olimpiade Naționale și Internaționale, acolo unde, efortul său a fost răsplătit. A câștigat numeroase premii, însă visul ei cel mai mare a fost acela de a intra la o universitate de prestigiu din străinătate. Prin multă muncă, dar și ambiție, tânăra a fost admisă la Universitatea Oxford. Aici va studia Biochimia.

Acum că am intrat, îmi doresc, fac toate demersurile posibile pentru mine să ajung să studiez acolo. Din cauza faptului că taxa de școlarizare reprezintă un impediment pentru mine, în momentul de față”, a declarat Antonia Pănescu, elevă admisă la Universitatea Oxford.

Tânăra consideră că posibilitatea de a urma cursuri la o universitate dotată, fruntașă în domeniul cercetării, îi va deschide noi orizonturi.

Îmi doresc foarte mult să aplic în cercetare, să pot eu, prin creativitate științifică să îmbogățesc acest domeniu. Cursurile care se predau sunt foarte bine structurate, astfel încât să am o educație atât teoretică, cât și practică”, a mai declarat Antonia Pănescu, elevă admisă la Universitatea Oxford.

Însă a întâmpinat o problemă. Din cauza contextului politic, fiind cetățean al uniunii Europene, Antonia nu va beneficia de nici un împrumut guvernamental. Ceea ce înseamnă că acum va trebui să achite o taxă școlară de 37.500 de lire pe an. O sumă mult prea mare pentru o familie cu venituri medii din România.

Pe lângă această sumă pe care încerc să o strâng acum, facultatea aproximează că va mai fi nevoie de încă 14.000 de lire pe an pentru costuri de trai. Această sumă eu pot să o acopăr cu bursa pe care am câștigat-o, numită Palgrave Brown”, a mai declarat Antonia Pănescu, elevă admisă la Universitatea Oxford.

Împreună cu părinții ei, eleva a încercat fel și fel de soluții, de la apelarea la fundații educaționale, până la împrumutul de la bancă. Însă chiar și așa mai are nevoie de 11.000 de lire. Bani pe care trebuie să-i strângă până pe 25 iunie. Cei care pot și își doresc să o ajute pe Antonia să-și urmeze visul, o pot face donând prin Revolut: RO83 BREL 0005 5046 5137 0100, Antonia-Florina Pănescu.

CITEȘTE ȘI: CONSTANȚA. La un pas să i se spulbere visele, din cauza banilor. Admisă la Oxford, Antonia are nevoie de noi: „Ajutați-mă să continui pe drumul ales de mine”

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233