Noi reguli pentru redeschiderea şcolilor – cum vor învăţa elevii din toamnă
Din toamnă, fiecare oră de curs ar trebui să dureze cel mult 30 de minute, în condițiile în care jumătate dintre elevi învață de acasă, online. În clase ar trebui să fie cel mult 10-15 copii și să nu stea mai mult de 4 ore la școală. Sunt noile reguli ce ar trebui aplicate la redeschiderea școlilor și care se regăsesc în recomandările Institutului Național de Sănătate Publică.
La școală, în timpul orelor de curs, între elevi va trebui să existe o suprafață de 4 metri pătrați. Institutul Național de Sănătate Publică recomandă ca orele să se desfășoare prin rotație. Vor participa la orele de clasă online o parte din elevi, ceilalți fiind prezenți fizic la școală. O altă recomandare prevede ca una din cele 4 ore să se deruleze în fiecare zi în spații deschise
Orele de curs vor fi de maximum 30 de minute, iar pauzele de cel mult 20 de minute, pentru a avea toți elevii timp să se spele câte 20 de secunde pe mâini, la ieșirea și la intrarea din pauze, mai informează INSP. De la recomandări până la punerea lor în practică este cale lungă. Așa că rămâne de văzut cu vor fi implementate aceste noi reguli.
Institutul Național de Sănătate Publică prevede și că măștile vor fi obligatorii pentru profesori. Însă, nu este recomandat ca elevii să poarte măști în interior, ci în pauze.
Regulile sanitare impuse până acum de autorități au la bază recomandări ale Institutului Național de Sănătate Publică.
Eveniment
Social
Externe
-O-școală-din-Constanța-va-fi-modernizată.-A-fost-semnat-contractul-de-execuție-(1).jpeg)
O unitate de învățământ va fi modernizată. Vergil Chițac a semnat contractul

Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore! VEZI care a fost motivul

Ce au descoperit polițiștii de frontieră într-un autocar sosit din Turcia
Noi reguli de circulație devin obligatorii începând de astăzi pe două străzi din cartierul Poarta 6
Scandal în plină stradă, în orașul Ovidiu. A spart poarta unui imobil cu un obiect tăietor
Se va lucra pe Baba Novac. Traficul va fi restricționat total!
Ziua Mondială a Sănătății, marcată pe 7 aprilie. Care este programul la SCJU Constanța
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

