Elevii ar putea învăța în trimestre, în loc de semestre, din această toamnă: profesorii nu sunt de acord cu propunerea ministrului Educației
Revenirea la trimestre a creat controverse în cancelariile unităților de învățământ. Propunerea Ministerului Educației nu este pe placul cadrelor didactice. O nouă schimbare nu va face altceva decât să bulverseze și mai tare elevii și profesorii, susțin aceștia din urmă. Dascălii, dar și copii spun că această măsură nu este conformă cu vremurile și metodologia curentă.
Elevii ar putea învăța în trimestre în loc de semestre din această toamnă. Este noua propunere care a atras după sine argumente pro și contra.
Propunerea a fost făcută săptămâna trecută de către Ministerul Educației. La acel moment, el a susținut că încă se poartă discuții cu profesori, asociațiile de părinți și de elevi cu privire la modificarea structurii anului școlar.
„Erau structurate vacanțele de iarnă, primăvară, vară. Trei vacante, trei trimestre. Ea va fi lansată și public în dezbatere, cel mai târziu în toamna acestui an”, a declarat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, la data de 13 aprilie 2021.
Posibila revenire în sistemul trimestrial a făcut valuri în cancelariile unităților de învățământ. Profesorii consideră că structura propusă este învechită și nu se potrivește contextului actual.
„Ar însemna o creștere substanțială a numărului de ore afectate tezelor școlare, afectate încheierii mediei, unor posibile răspunsuri suplimentare pentru îmbunătățirea situației școlare și așa mai departe. Una peste alta, cred că este mai bine să continuăm în sistemul de semestre”, a declarat prof. dr. Vasile Nicoară, director Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța.
„Revenirea la trei trimestre nu ar fi chiar potrivită pentru continuitatea actului educațional, pentru posibilitatea evaluării elevilor. Mi se pare ok cu două semestre. Chiar eram mai încântată de semestrul acela care se termina în luna ianuarie”, a declarat prof. Claudia Nițu, director Liceul Energetic Constanța.
„Contează ca această schimbare să nu afecteze ritmul de învățare al elevilor, nevoile lor de învățare, ce dorințe au ei vis a vis de progresul lor școlar”, a declarat Gabriel Mitroi, profesor.
Nici elevii nu sunt de acord cu această schimbare. Cred că revenirea la trimestre nu ar face altceva decât să-i bulverseze și mai tare.
„Mie mi s-ar părea foarte dubios pentru că este deja materia destul de grea și semestrele și cu această pandemie, pe noi ne-a dezorientat foarte mult”, spune un elev.
„O să fie mult mai stresant deoarece eu știu că majoritatea mediilor se încheie pe semestru, iar profesorii o să accentueze pe aceste medii deoarece nu o să mai fie două, ci trei semestre”, spune un alt elev.
„E ok așa cum e în două semestre”, spune un elev.
Părinții par și ei depășiți de situație și cu greu își mai pot îndruma copii spre un viitor sigur.
„Nu se știe niciodată nimic. Mergem înainte!”, spune o mămică.
Dacă propunerea va fi aprobată ar putea intra în vigoare din anul școlar 2022-2023.
Eveniment
Social
Externe

Ziua Mondială a Sănătății, marcată pe 7 aprilie. Care este programul la SCJU Constanța

CONSTANȚA. A fost livrat primul microbuz electric

Campania electorală din 2025: ce este permis și ce este interzis
Indemnizațiile de creștere a copilului și stimulentele de inserție vor fi plătite înainte de Paște
Spitalul Județean Constanța își extinde serviciile medicale. VEZI despre ce este vorba
Noi reguli de circulație! Două străzi devin cu sens unic
Primăria Constanța a finalizat demersurile pentru avizele necesare noului stadion
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

