Formarea profesorilor, în mediul online
Programele de formare continuă a cadrelor didactice se pot desfășura și în mediul online. Decizia a fost adoptată printr-un ordin semnat de ministrul Educației, Monica Anisie. Acesta vizează şi activitățile de evaluare finală a cursurilor acreditate.
Programele de formare continuă de tipul față-în-față au fost suspendate pe perioada în care unitățile de învățământ au fost închise. Însă și acestea vor fi reorganizate. Cursurile se vor desfășura în mediul online pentru o perioadă cel puțin egală cu durata suspendării orelor. Desfășurarea acestor activități în sistem online este condiționată de respectarea cumulativă a următoarelor condiții: - deținerea avizului Comisiei Specializate de Acreditare, - utilizând facilitățile platformelor/aplicațiilor de formare e-learning, avizate pentru programele respective; - acordul a cel puțin jumătate + 1 din numărul cursanților notificați pentru participare la activitățile desfășurate sub formă de webinar; - declarație pe proprie răspundere, din partea fiecărui cursant, care să ateste accesul la internet și la mijloacele electronice necesare parcurgerii programului; Reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării vor primi drept de acces la desfășurarea activităților de formare online de tip sincron audio-video, în vederea monitorizării acestora. Ordinul de ministru recent aprobat mai stabilește că, pentru o perioadă cel puțin egală cu aceea a suspendării cursurilor în unitățile de învățământ de stat și particular, activitățile de formare și de evaluare finală față-în-față a programelor de formare continuă vor fi reorganizate și desfășurate în regim online.