dobroge.tv

Live

ȘCOALA ÎN PANDEMIE

Noi nemulțumiri odată cu redeschiderea școlilor: elevii nu mai pot veni cu pachete cu mâncare de acasă

15 februarie 2021
Publicitate

Redeschiderea școlilor aduce o serie de nemulțumiri printre părinți. Aceștia se plâng că elevii nu pot veni cu pachete de acasă, deoarece scoaterea măștii, în timpul pauzelor, crește riscul de infectare. Pe de altă parte, copiii nu pot sta atâtea ore fără să mănânce. Specialiștii recomandă precauție maximă și, pe cât posibil, respectarea tuturor măsurilor de protecție.

Nici nu s-au redeschis bine școlile, că deja au început să apară nemulțumirile. Mulți părinți sunt revoltați că elevii își scot masca în recreație, pentru a mânca, iar astfel crește riscul de infectare cu SARS-COV-2. Pe de altă parte, este inuman ca școlarii să stea atâtea ore fără să mănânce nimic.

Nu mi se pare normal. Virusul există, pericolul este și în acel moment dar nici să stea copiii atât de multe ore fără să mănânce nu este normal. Copiii au nevoie de mâncare”, a declarat un părinte.

Reprezentanții instituțiilor de învățământ caută soluții avantajoase. Este dificil de ținut în frâu sute de copii, în pauze, iar interdicția de a mânca iese din discuție.

Este un drept pe care nu îl putem interzice elevilor. Noi căutăm să le oferim condițiile igienico-sanitare cele mai corecte, cele mai bune ca să nu se îmbolnăvească. Îi urmărim, le dăm sfaturi. Sigur că timp de cinci-șase ore la școală trebuie să bei apă, să mai iei o gustare. Toate lucrurile acestea însă, trebuie să fie făcute cu mare grijă”, a declarat Vasile Nicoară, director Colegiul Național Mircea cel Bătrân Constanța

O soluție ar fi ca elevii să ia gustarea în pauză în curtea școlii. Astfel s-ar evita ca toți elevii să-și scoată masca în același timp în sala de clasă care este un spațiu închis.

Specialiștii le recomandă părinților să fie precauți când îi trimit pe cei mici la școală. Respectarea regulilor de protecție este vitală, iar copiii trebuie să învețe de mici să fie responsabili.

Cred că este în regulă să mănânce, să-și dea masca jos și să mănânce, după regulile de dezinfectare a mâinilor și încercând doamnele învățătoare, educatoare, să-i organizeze în așa fel încât să poată păstra distanțarea socială. Adică, să nu mănânce toți în același timp ca să aibă spațiu mai mult, cu măsuțele sau băncuțele distanțate, cum au ei în clase. Chiar dacă își dau masca jos, dar să fie la distanță unii de ceilalți”, a declarat dr. Despina Vafiadis, medic de familie.

Până când se va clarifica această situație, fiecare școală va lua măsurile pe care le consideră cele mai potrivite. În prezent, pentru a evita aglomerările, orele se desfăşoară conform unui grafic şi fiecare clasă are acces în şcoală la o anumită oră, astfel încât elevii din clase diferite să nu se întâlnească între ei.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233