dobroge.tv

Live

Peste 20.000 de teste rapide distribuite în școlile din județul Constanța, dintr-un total de peste 36.000

12 februarie 2021
Publicitate

Aproximativ 20.000 de teste rapide dintr-un total de peste 36.000 au fost împărțite în școli din județul Constanța. Elevii care prezintă simptome specifice noului coronovirus vor putea fi testați doar dacă părinții și-au dat acceptul în scris. De la începutul săptămânii, unitățile de învățământ au început să trimită acordurile către părinți. La Colegiul Național Pedagogic din Constanța, de pildă, de la aproape 1.300 de elevi, s-au primit doar 15 acorduri scrise.

Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu” din Constanța este una dintre unitățile de învățământ din județ care se poate lăuda că le asigură elevilor condițiile necesare în pandemie. Pe lângă deja cunoscutele măsuri, precum căi separate de acces ori distanțare fizică, instituția are două cabinete medicale, unul de medicină generală, și unul de stomatologie. În contextul în care copiii au revenit fizic în bănci, au fost pregătite și două cabinete de izolare în caz de o posibilă îmbolnăvire. Bineînțeles, nu lipsesc cadrele medicale care trebuie să se ocupe de elevi.

Avem două camera de izolare, pentru cei micuți și pentru cei mari”, a declarat prof. dr. Anamaria Ciobotaru, director Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu”.

Elevii cu simptome specifice SARS-CoV-2 vor fi aduși în izolator. Vor putea fi testați pentru COVID-19 la recomandarea medicului și cu acordul părinților.

200 de teste rapide a primit unitatea de învățământ. În cazul în care există o suspiciune de îmbolnăvire, după ce copilul este dus într-unul dintre izolatoare, trebuie respectate mai multe proceduri.

Medicul verifică dacă are acordul părintelui și este testat cu testul rapid”, a mai declarat prof. dr. Anamaria Ciobotaru, director Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu”.

Părinții care și-au dat acordul pentru testarea copiilor trebuie să fie informați despre suspiciunea unei posibile infectări cu SARS-CoV- 2. Dacă solicită, părintele are dreptul să ia parte la recoltarea probelor nazo-faringiene. Indiferent de rezultatul testului, acesta este transmis către Direcția de Sănătate Publică. Dacă un copil este confirmat pozitiv și colegii acestuia, pentru care există un acord scris, pot fi testați. Însă, paradoxal, deși la Colegiul Național Pedagogic din Constanța există condiții pentru testare, prea puțini părinți și-au arătat acceptul.

Noi am dat la toți 1.293 de copii aceste acorduri și ni s-au întors deocamdată 15”, a mai declarat prof. dr. Anamaria Ciobotaru, director Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu”.

Teste rapide au fost împărțite și în alte unități de învățământ din județ.

Vorbim de 36.315 teste. Până în acest moment, DSP Constanța a reușit să distribuie aproximativ 20.000 de teste în unități de învățământ din Constanța, Medgidia, Cernavodă, Năvodari, Mangalia, Valu lui Traian și Ovidiu”, a declarant Tudorel Ene, purtător de cuvânt DSP Constanța.

Teste rapide primesc toate instituțiile care au cabinet medical sau asistent școlar, susțin reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Constanța. Însă tot instituția precizează și că pentru școlile care nu au cabinet medical există cadrul legal prin care Unitatea Administrativ Teritorială poate face contract cu un medic de familie. De la reînceperea cursurilor și până în prezent, opt elevi și șase angajați în unitățile de învățământ din județ au ieșit pozitivi la testele COVID-19.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233