NAŢIONAL. Profesoară umilită de elevi de 13 ani: mai mulţi băieţi au simulat acte sexuale cu ea. Femeia a început să plângă

După cazul profesoarei înjunghiate de un elev, chiar în timpul orei, un lat incident şocant a avut loc la o şcoală din Prahova. Mai mulţi elevi în vârstă de 13 ani au fost filmaţi în timp ce-şi batjocoresc profesoara de limba engleză. Mai mulți băieți simulează acte sexuale cu cadrul didactic, iar imaginile au ajuns acum în atenţia autorităţilor.
Potrivit publicației PHonline.ro, întâmplarea ar fi avut loc în timpul orei de Limba Engleză, iar profeosara batjocorită se numește Ana Maria T.Sursa citată menționează că Inspectoratul Școlar Județean Prahova și conducerea școlii nu au oferit vreo reacție privind incidentul. De asemenea, nici Ministerul Educației nu a transmis nimic privind acest subiect.
„La data de 6 aprilie a.c., polițiștii Secției de poliție rurală Valea Doftanei au fost sesizați de către directorul unei unități școlare din comuna Brebu despre faptul că deține o înregistrare audio video prin care doi elevi cu vârstele de 13 ani în timp ce se aflau într-o sală de clasă au simulat exercitarea unor acte de natură sexuală asupra unui cadru didactic. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, se mai arată în știrea publicației.
Imaginile revoltătoare pot fi vizionate AICI!
Sursă foto: phonline.ro

ÎPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre

Jandarmii au descoperit doi bărbați care transportau ilegal combustibil

Constanța, scenă pentru artiștii stradali, dar într-un cadru organizat. Noul regulament
Se oprește apa în zonele Mamaia Sat și Mamaia Nord!
Bărbat de 50 de ani, reținut pentru tâlhărie calificată la Năvodari
57 de subsectoare de plajă au fost adjudecate pentru o perioadă de 10 ani
Programul casieriilor RAJA de Paște! Unde vă puteți plăti facturile
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

