Ministerul Educaţiei a avizat Metodologia de organizare a programului naţional ''Săptămâna verde''
Ministerul Educaţiei a avizat, joi, Metodologia de organizare a programului naţional ”Săptămâna verde”, care are ca scop organizarea de acţiuni pentru protejarea mediului înconjurător.
”Astăzi, 2 februarie 2023, am avizat, în cadrul Comisiei de dialog social, Metodologia de organizare a programului naţional Săptămâna verde”, a transmis, joi, Ministerul Educaţiei.
Sursa citată explică de ce este nevoie de un astfel de program: ”Pentru că poluarea şi schimbările climatice ne afectează pe toţi, iar ele sunt consecinţe ale comportamentului nostru”.
”Pământul are nevoie de noi, iar şcoala este locul în care copiii pot învăţa, împreună, să aibă mai multă grijă de el! Pentru că se creează contexte pentru activităţi în comun – preşcolari, elevi, cadre didactice, părinţi, iar aceste contexte sunt nu doar mijloace de învăţare, ci şi căi de formare a unei culturi şcolare bazate pe încredere, respect, colaborare, susţinere reciprocă şi comunicare nonviolentă”, au mai transmis reprezentanţii Ministerului Educaţiei.
Aceştia explică, în mai multe cartoline, ce tip de acţiuni pot fi derulate, ce se învaţă şi cine se poate implica.
În anul şcolar 2022 – 2023, Programul naţional ”Şcoala altfel“ şi Programul ”Săptămana verde“ se desfaşoară în perioada 27 februarie - 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare rămâne la decizia unităţii de învăţământ.
Derularea celor două programe nu se planifică în acelaşi interval de cursuri, adică nu în acelaşi modul de învăţare.