dobroge.tv

Live

Vacanțele dese afectează procesul educațional. ''Prea multe pauze, chiar nu e o cheie a succesului în acest caz''

17 noiembrie 2022
Publicitate

,,Pauzele lungi și dese, cheia marilor succese”. Această zicală a fost demontată însă de unii elevi constănțeni care susțin că prea multe vacanțe reprezintă un impediment în procesul educațional. Nici bine nu-și pun la punct anumite lacune, că iar intra în vacanță. „Noua structură a anului școlar nu face altceva decât să ne bulverseze mai tare”, susțin o parte dintre tineri. Și unii profesori, dar și părinți consideră că din cauza pauzelor repetate elevii vor rămân în urmă cu materia. Cei mai afectați sunt însă cei din clasele terminale, spun psihologii.

David este elev în clasa a XII-a la Liceul Energetic din Constanța. Pentru el, dar și pentru mulți dintre colegii lui, noua structură a anului școlar reprezintă un dezavantaj. Au prea multe vacanțe, ceea ce înseamnă și prea multe pauze în procesul de învățare. Lucru care, susține adolescentul, nu face altceva decât să-i bulverseze.

Vacanțele sunt o problemă pentru a ne pregăti, reprezintă puțin o complicație. Părinții spun și ei că asta ne dă în urmă, de-abia ce ne adaptăm la program și când deodată intrăm iar în vacanță, iar ne relaxăm”, a spus David STROIA, elev clasa a XII-a liceul Energetic Constanța.

Și nu este singurul care consideră că vacanțele dese reprezintă un impediment. Unii elevi sunt de părere că din cauza pauzelor repetate rămân cu materia în urmă și sunt nevoiți să apeleze la meditații în timpul liber.

Vacanțele astea chiar sunt mult prea multe. Venind dintr-o vacanță în altă tu nu prea mai pui accent pe școală și nu prea mai ești interesat. 

Mi se pare că-s prea multe vacanțe având în vedere că noi avem bacul și nu prea se îngheagă materia și e un minus pentru noi.

Chestia asta nu e bună, că-s prea multe.

Cadrele didactice spun și ele că programul elevilor este instabil. Odată întorși din vacanță, aceștia se acomodează mai greu cu orele, iar după o perioadă scurtă de timp au din nou câteva zile libere.

„Mai intervin pe lângă vacanţele prevăzute în structura anului şcolar, mai intervin pauzele de sărbători legale. 30 noiembrie până pe 5 decembrie, sau în ianuarie când va fi 23-24 legate cu weekendul dinainte și Paște și în februarie. Cam multe vacanțe, se fragmentează mult procesul de predare și evaluare”, a spus prof. Claudia NIȚU, director Liceul Energetic Constanța.

Cei mai afectați de aceste fragmentări sunt elevii claselor terminale care au nevoie de o continuitate în ceea ce privește procesul de învățare, altfel mulți dintre ei riscă să nu promoveze.

„Cei care se pregătesc pentru Bac și nu numai pentru cei de a XII-a și cei pentru a XI-a că mulți s-au apucat de învățat de acum, prea multe pauze, chiar nu e o cheie a succesului în acest caz”, a spus prof. Claudia NIȚU, director Liceul Energetic Constanța.

„Din păcate, mai ales pentru anii terminali, dacă nu învață susținut până în iunie, mai e puțin, au probleme la recapitularea materiei”, a spus Dănuț CERNAT, vicepreședinte Asociația Națională de Părinți.

Vacanțele dese îi pot destabiliza pe elevi, nu doar în procesul educațional, ci și emoțional. În unele cazuri pot ajunge chiar și la epuizarea fizică. Trecerea de la școală la vacanță și de la vacanță la școală ar putea să le afecteze sănătatea unora dintre ei.

„Într-adevăr sunt destul de dese aceste vacanțe și abia ce copiii se obișnuiesc să intre într-un ritm iau vacanță. Revenirea din nou la școală este destul de greoaie, reintrarea în ritm se face cu dificultate se întâmplă în procesul educațional destul de des. Din acest punct de vedere nu este benefic pentru cei din anii terminali. Cei din anii terminali au nevoie de studiu permanent pentru că fără studiu nu am cum să treacă examenele”, a spus Elena STAMBULI, psiholog.

În mai puțin de două săptămâni elevii vor avea cinci zile libere cu ocazia zilei de 1 Decembrie, iar ulterior vor intra în vacanța de iarnă timp de aproape trei săptămâni. Odată întorși în bănci, aceștia vor avea parte din nou de o minivacanță pe 23 și 24 ianuarie, iar în luna februarie vor sta din nou acasă încă o săptămână.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233