dobroge.tv

Live

Tăierea burselor sociale, problemă pentru unii elevi din județul Constanța: „Mama ne crește singură și situația noastră financiară nu stă atât de bine” - alocația de transport, un mic ajutor

15 septembrie 2022
Publicitate

Nu toată lumea își permite. Este părere elevilor atunci când vine vorba despre naveta spre unitatea de învățământ. O mare parte dintre cei care învață în municipiul Constanța locuiesc în localitățile limitrofe sau chiar mai îndepărtate, iar alocația de transport reprezintă un mare ajutor în special pentru cei cu venituri reduse. În cazul în care aceștia nu vor beneficia de decontarea transportului sunt hotărâți să acționeze în instanță.

Ioana este elevă în a XI-a la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Constanța și locuiește în localitatea Agigea. În fiecare zi este nevoită să facă naveta, iar banii reprezintă o adevărată problemă pentru familia sa. Adolescenta face parte din categoria celor care nu mai beneficiază de bursa socială, după ce ministrul Educației a eliminat-o pentru liceeni.

Această decizie a ministrului a venit foarte neașteptat pentru mine și pentru părinții mei, întrucât bursa aceea de ajutor social pentru mediul rural ne ajuta atât pe mine cât și pe părinții mei să scutim anumite cheltuieli”, a declarat Ioana Stamatin, elevă la Colegiul Național „Mihai Eminescu”.

Concret, Ioana ar fi trebuit să primească lunar 200 de lei, iar la acești bani se adaugă și cei aproximativ 300 de lei pentru transport. Însă, de anul acesta ea ar putea primi doar alocația de transport dacă prezintă o adeverință care să demonstreze că părinții au un venit minim. În caz contrar, aceasta va fi nevoită să suporte din buzunarul propriu naveta, adică 360 de lei pe lună.

Acum, neavând această bursă, intervine o mare problemă întrucât mama mea ne crește singură, părinții mei sunt divorțați și situația noastră financiară nu stă atât de bine pe cât ar fi stat dacă am fi avut acea bursă. Mi se pare o decizie absolut aberantă pentru toți elevii din medii defavorizate care veneau la școală, făceau un efort să-și acceseze dreptul la educație și nu își pot accesa acest drept întrucât nu au situația financiar necesară”, a mai declarat Ioana Stamatin, elevă la Colegiul Național „Mihai Eminescu”.

Gabriel este și el în aceaeși situație. Locuiește în Cumpăna și este elev la Liceul Energetic din Constanța, iar banii de transport ar reprezinta un ajutor pentru el și familia sa.

Nu mi se pare ok deoarece poate unii copii nu își permit și nici părinții și ar fi nevoie. Da, mi-am făcut abonament din banii proprii și aia e. Ar fi un mare ajutor. Mai am vreo patru-cinci colegi care fac același lucru și vin din zone mai îndepărtate decât mine”, a declarat Gabriel, elev Liceul Energetic Constanța.

Și nu sunt singurii nemulțumiți. Elevii aflați în această situație sunt de părere că sistemul de învățământ ar trebui să-i sprijine și să-i ajute. Consideră că acest lucru nu va face altceva decât să crească abandonul școlar. Ba mai mult, unii se simt discriminați.

Nu am depus nicio cerere până acum. Am vrut, dar ne-a spus un profesor că nu se mai dau și nu a avut sens să mă mai duc. Ar fi fost de ajutor, în special pentru cei care nu au posibilități financiare”, spune un elev.

Eforie. Vin cu microbuzul până în gară și din gară iau 5-40. Nu toată lumea își permite să plătească bilet de microbuz și de RATC și trebuie bani”, spune un alt elev.

Elevii sunt hotărâți să acționeze în instanță ordinul de Ministru.

Considerăm că tăierea burselor de ajutor social pentru elevii din mediul rural este o măsură strigătoare la cer, având în vedere faptul că, constant, dacă vorbim de România, ne referim la fenomene precum abandonul școlar, inechități în școală. Și în urma, acțiunii în Instanță sperăm că vom reuși să dobândim din nou dreptul la bursă înapoi. Este necesar ca Ministerul Educației să înțeleagă o dată pentru totdeauna că trebuie să ia mâna de pe drepturile elevilor, să nu le mai taie”, a declarat Ariana Dudună, președintele Asociației Elevilor Constanța.

Potrivit ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu alocaţie forfetară porneşte de la o bază de 50 de lei pentru primii trei kilometri, peste care se adaugă cinci lei pentru fiecare kilometru. În acest fel, dacă facem un calcul, vom vedea că pentru 13 kilometri, spre exemplu, elevul va primi 200 de lei. Pentru 33 de kilometri, cei care sunt la distanţă mai mare, alocaţia forfetară va fi de 300 de lei per elev. Până acum, suma maximă era 171 lei. Însă, faptul că nu toți vor beneficia de acest ajutor financiar îi nemulțumește pe elevi.

La acest moment, transportul elevilor navetiști este în paragină, tot din vina aceluiași Minister al Educației, care a dat Ordonanțe de Urgență prin care blochează acest transport, iar acum, pe lângă faptul că a tăiat transportul gratuit al elevilor navetiști, le ia și acest acces la bursă”, a mai Ariana Dudună, președintele Asociației Elevilor Constanța.

La nivel național peste 130.000 de copii vor beneficia de decontarea transportului de la domiciliu până în localitatea în care învaţă.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233