CONSTANȚA. Universitatea Ovidius organizează ședințe gratuite de pregătire pentru Bacalaureat
Facultatea de Matematică și Informatică (FMI) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) organizează, în perioada 5.03.2022 - 11.06.2022, o nouă sesiune de ședințe de pregătire pentru examenul de Bacalaureat 2022, informează lect. univ. dr. Gabriela Badea, prodecan.
Potrivit sursei citate, participarea la lecțiile de matematică este gratuită, acestea fiind susținute online, pe platforma Cisco Webex, în fiecare sâmbătă, între orele 12.00-14.00.
„Lecțiile de pregătire pentru examenul de Bacalaureat au devenit o tradiție pentru Facultatea de Matematică și Informatică, acesta fiind al treilea an consecutiv în care organizăm ședințele în format online, în timp ce în format clasic au loc de peste 20 ani evenimente dedicate elevilor, printre care și astfel de lecții”, precizează lect. univ. dr. Gabriela Badea.
Elevii interesați să participe la aceste webinare se pot înscrie utilizând următorul formular disponibil AICI.
De asemenea, cei interesați să afle detalii suplimentare despre ședințele de pregătire pot accesa AICI.
La finalizarea programului de pregătire, elevii vor primi diplome de participare, acordate de FMI.
Sursă foto: ctnews