Val de nemulțumiri la Liceul de Telecomunicații din Constanța: cadrele didactice nu sunt de acord cu noul director al instituției
Profesorii de la Liceul Tehnologic de Electrotehnică și Telecomunicații din Constanța sunt revoltați. Cadrele didactice sunt nemulțumite pentru că a fost numit în post un director care ar fi pierdut examenul pentru această funcție. De cealaltă parte, Inspectoratul Școlar Județean spune că, profesorul a promovat examenul pe care l-a dat pentru un alt liceu. Acesta a obținut o notă peste șapte atât la examen, cât și la proba orală. Însă, postul a fost ocupat de un alt cadru didactic care a luat o notă mai mare. Din acest motiv, dascălul a fost detașat la această unitate de învățământ. Profesorii sunt însă, dispuși să protesteze până când va fi ales un director din cadrul liceului cu profil tehnologic.
A fost scandal la Liceul Tehnologic de Electrotehnică și Telecomunicații din Constanța. Aproximativ 30 de profesori au ieșit pe treptele unității de învățământ pentru a-și spune nemulțumirile.
„Considerăm că acest gen de numire nu urmărește asigurarea calității în educație și nici progresul liceului nostru”, a declarat Claudia Dumitrache, profesor Liceul Tehnologic de Electrotehnică și Telecomunicații Constanța.
„Ne dorim ca lucrurile, în această perioadă care este oricum tulbure, lucrurile să aibă continuitate într-adevăr. Așa cum este situația acum, este bine. Profesorilor le este bine, elevilor le este bine, după părerea noastră și este bine ca lucrurile să nu fie destabilizate”, a declarat Alina Ioan, profesor de matematică Liceul Tehnologic de Electrotehnică și Telecomunicații Constanța.
Concret, cadrele didactice sunt revoltate pentru că noul lor director nu ar fi luat examenul, plus că nu predă la ei în liceu. Profesorii și-ar dori ca la conducerea instituției de învățământ să revină fostul director sau măcar să fie ales unul dintre dascălii care sunt titulari.
„Nedumerirea și revolta noastră este dată și de felul în care se aplică niște norme. Și anume faptul că o persoană care a fost declarată respinsă la proba de interviu pentru funcția de director adjunct, la Liceul de Telecomunicații, este numită apoi director”, a declarat prof. Liliana Bârlădeanu, coordonator Proiecte și Programe Educative Liceul Tehnologic de Electrotehnică și Telecomunicații Constanța.
„Această echipă managerială pe care am ales-o și pe care ne-o dorim în continuare și cu care am lucrat și lucrăm în continuare la fel de bine, doresc să rămână în continuare această echipă managerială”, a declarat Anda Neacșu, responsabil proiecte europene Liceul Tehnologic de Electrotehnică și Telecomunicații Constanța.
Liceul este o unitate de învățământ cu tradiție în Constanța, care a primit de trei ori titlul de „școală europeană”. Mai mult, acesta a participat la numeroase proiecte, printre care și „Erasmus”. Toate însă, au fost posibile datorită vechii conduceri, spun profesorii.
„Toate acestea sunt rezultatul unui efort de grup, a muncii în echipă și nu se pot realiza decât alături de o echipă managerială pe care noi ne-o dorim și care se implică activ în viața școlii. Iar această echipă este formată din domnul profesor Coiciu Mihai, în funcția de director”, a declarat Claudia Dumitrache, profesor Liceul Tehnologic de Electrotehnică și Telecomunicații Constanța.
„Vreme de 22 de ani a fost condusă de profesorii care au înființat această instituție. A fost iubită, a fost crescută cu drag. Sunt profesori de excepție aici, copiii sunt absolut minunați. Ne-am dăruit cu totul acestei școli”, a declarat prof. Liliana Bârlădeanu, coordonator Proiecte și Programe Educative Liceul Tehnologic de Electrotehnică și Telecomunicații Constanța.
Mai mult, cadrele didactice au trimis și o scrisoare cu nemulțumirile lor către Inspectoratul Școlar Județean Constanța. Sorin Mihai a spus că numirea noului director a fost făcută conform legislației în vigoare.
„Prioritate la ocuparea funcțiilor rămase vacante după organizarea concursului au persoanele care au promovat concursul. Doamna profesoară Aurelia Năstase a promovat concursul, obținând notă peste șapte la proba scrisă și notă peste șapte la proba de interviu susținută pentru funcția de director de la Liceul Economic Virgil Madgearu Constanța”, a declarat prof. Sorin Mihai, inspector școlar general ISJ Constanța.
Cadrele didactice sunt dispuse și să protesteze, dacă situația nu va fi remediată. Însă, și-ar dori să nu se ajungă la acest lucru, pentru că nu ar vrea să întrerupă orele pentru a nu-i afecta pe elevi.