Testele pe bază de salivă au ajuns în şcolile din Constanţa. Vor putea fi utilizate de săptămâna viitoare
Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a distribuit vineri, 26 noiembrie, la Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu“ Constanţa, un număr de 247.000 de teste rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă, pentru 230 de unităţi de învăţământ. Stocul este suficient pentru primele două testări.
Conform precizărilor Ministerului Educaţiei, aceste teste vor putea fi utilizate sau distribuite la domiciliu joi, 02.12.2021 sau vineri, 03.12.2021.
La nivelul judeţului Constanţa, în majoritatea unităţilor de învăţământ s-a optat pentru testare la domiciliu, cu excepţia a 4 instituţii şcolare în care testarea se va realiza într-o formulă combinată, atât în instituţia şcolară, cât şi la domiciliul elevilor. Cele patru unităţi şcolare unde testarea va fi mixtă sunt: Colegiul Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza“, Grădiniţa cu program prelungit „Lucian Grigorescu“ din Medgidia, Liceul cu program sportiv „Nicolae Rotaru“ din Constanţa, Liceul tehnologic „Pontica“ din Constanţa şi Şcoala gimnazială „Spectrum“ Constanţa.
Conform ordinului comun, „în situaţia efectuării testării cu teste rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă la domiciliu, sub supravegherea părintelui/reprezentantului legal, rezultatul testării se comunică de îndată, în scris sau electronic, unităţii de învăţământ, respectiv persoanei responsabile desemnate."
Sursă foto: stirileprotv.ro