dobroge.tv

Live

Reprezentanții elevilor și ai părinților constănțeni văd cu ochi buni reducerea numărului de teze, însă nu și prelungirea semestrului întâi

02 noiembrie 2021
Publicitate

Tezele școlare se vor da începând din 6 decembrie, vor fi mai puține și vor avea o pondere mai mică la calcularea mediilor. Acestea sunt doar câteva dintre deciziile anunțate de ministrul interimar al Educației, Sorin Cîmpeanu, în contextul în care desfășurarea primului semestru a fost afectată de pandemia de coronavirus.

Vacanța forțată în care au fost trimiși elevii din cauza valului patru al pandemiei de coronavirus a dat peste cap desfășurarea primul semestru din acest an școlar. Pentru a remedia din mers situația, ministrul interimar al Învățământul a fost nevoit să adopte o serie de decizii, majoritatea vizându-i pe elevii de clasa a 8-a și pe cei de liceu.

Înțelegând dificultățile, analizând solicitările, am decis împreună cu colegii mei din Ministerul Educației să reducem numărul de teze pe care elevii îl vor susține în acest an prin excepție”, a declarat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.

Potrivit ministrului, toți elevii de gimnaziu vor da câte două teze, iar liceeni trei în loc de patru. De asemenea, testările vor putea fi susținute începând cu data de 6 decembrie, în funcție de calendarul stabilit de profesori.

Vom reduce numărul de note necesare și anul acesta pentru încheierea mediei la două, minim două. Dacă vom avea două note și a treia notă teză, cu 25%, înseamnă că fiecare notă va avea o pondere de 37,5%, adică o pondere mai mare decât teza”, a mai declarat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.

Elevii văd cu ochi buni aceste modificări, chiar dacă au rămas numeroase semne de întrebare. Cu toate acestea, ei spun că și o reducere a volumului materiei ar fi fost binevenită. Tinerii speră ca pe viitor deciziile să fie anunțate clar și în timp util pentru a ști la ce discipline să se pregătească.

Este o idee bună având în vedere contextul actual. Problema totuși nu ar fi fost numărul tezelor, ci materia care este aceeași, având în vedere că am avut și atât de multe săptămâni de online și săptămâni de vacanță forțată”, a declarat Anca Andrieș, reprezentant Consiliul Județean al Elevilor.

Considerăm că este necesar ca măsurile să fie anunțate în mod concret și clar, din timp. Ce teze se scot la fiecare ciclu de învățare de la fiecare profil în cazul liceului astfel încât elevii și profesorii să nu trăiască într-o stare de confuzie cu privire la viitorul lor educațional”, a declarat Ariana Dudună, președinte Asociația Elevilor Constanța.

De aceeași părere sunt și cadrele didactice.

În privința tezelor, prin modificarea și scăderea numărului de teze se poate acoperi în timp real în semestrul acesta sarcina de a da lucrări scrise elevilor. Apoi, numărul lor sigur că este strâns legat de finalitățile învățământului și vor fi disciplinele fundamentale în continuare cu lucrări scrise sumative”, a declarat prof.Vasile Nicoară, director Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” Constanţa.

O altă problemă reclamată atât de elevi, cât și de părinții acestora este legată de prelungirea semestrului întâi. Autoritățile au propus ca cele două săptămâni de vacanță forțată de pandemie să fie recuperate la începutul anului, în perioada 3-14 ianuarie. Această variantă nu a fost însă pe placul părinților care nu și-ar dori prelungirea semestrului după sărbătorile de iarnă.

Le-au luat din octombrie când abia își intrau în formă și adaugă în ianuarie, ca sfârșit de semestru. Atunci vor fi doar încheierile de situații probabil. Nu știu ce educație remedială se va mai face”, a declarat Dănuţ Cernat, vicepreședinte Federaţia Naţională a Părinţilor.

Deciziile anunțate de Ministrul interimar al Educației au fost luate pentru a păstra neschimbat numărul de săptămâni aferent fiecărui semestru.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233