Consiliul Local a hotărât: bursele elevilor constănțeni rămân la aceeași valoare
Valoarea burselor pentru elevi va rămâne aceeași. Pentru semestrul I vor fi alocate aproape 17.000 de burse, cele mai multe, 12.766 vor fi cele de merit. Acestea sunt împărțite în patru categorii: de performanță 1.000 de lei, de merit 100 de lei, de studiu și ajutor social 250 de lei. Proiectul care prevede aprobarea numărului și cuantumului pentru anul școlar 2021-2022 a fost astăzi adoptat în cadrul ședinței de consiliu local cu 17 voturi pentru.
Proiectul de hotărâre pentru aprobarea numărului și cuantumului burselor aferente semestrului I al anului școlar 2021-2022 pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat a fost vineri dezbătut în cadrul ședinței de consiliu local.
„Apreciem că aceste cuantumuri sunt propuse în proiectul de hotărâre sunt inadecvate și nu corespund la nevoile reale ale elevilor, în special o problemă foarte mare este la bursa de merit. Unde cuantumul asigurat și propus în acest proiect de hotărâre este exact același cuantum cu cel al cuantumului minim stabilit prin hotărâre de Guvern. Astfel, nefiind niciun fel de investiție din partea UAT”, a declarat Ariana Dudună, președinte Asociația Elevilor Constanța.
Mai mult, tinerii sunt de părere că ar trebui ca bursele să se diferențieze atât prin tipul lor, cât și prin sumele alocate.
„Ne dorim suplimentarea cuantumurilor burselor școlare cu 100 de lei. Bursa de merit - 200 de lei, bursa de studiu - 350 de lei, ajutorul social tot 350 de lei, iar performanța 1.000 de lei”, a declarat Eduard Chirilov, președinte interimar la Consiliul Județean al Elevilor Constanța.
„Cuantumul bursei de ajutor social și bursei de studiu sunt inadecvate având în vedere faptul că, în special bursa de ajutor social, dar și bursa de studiu corespund unor nevoi ale unor elevi aflați în grupuri de risc de abandon școlar care au nevoie de acele sume de bani pentru a-și continua parcursul educațional”, a mai declarat Ariana Dudună, președinte Asociația Elevilor Constanța.
Potrivit proiectului, alocația pe anul 2021 de aproape 21.800.000 de lei a fost prevăzută pentru plata burselor aferente semestrului II din anul școlar anterior și pentru semestrul I al acestui an. Motiv pentru care elevii consideră că ar exista suficienți bani, măcar pentru mărirea bursei de merit.
„Din start observăm că impactul bugetar nu este afectat în ceea ce privește Bugetul Local”, a mai declarat Eduard Chirilov, președinte interimar la Consiliul Județean al Elevilor Constanța.
„Hotărârea de Guvern care obligă Administrațiile Locale să crească cuantumul burselor este aplicabilă începând cu semestrul doi al anului acesta de învățământ”, a declarat Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța.
Consilierii locali din partea PSD au depus un amendament prin care au solicitat majorarea burselor.
„Propunerea de a majora bursa de merit, se majorează cu 100 de lei, respectiv bursa de ajutor social cu 100 de lei. Bineînțeles, impactul nu este foarte mare. Vorbim de cinci milioane de lei și cred că în Bugetul Local, pentru această perioadă eu cred că Autoritatea Locală poate găsi acești bani pentru elevi”, a declarat Costin Răsăuțeanu, consilier local PSD.
Amendamentul propus de consilierii PSD nu a trecut. Acesta obținut nouă voturi pentru, unul împotrivă și 16 abțineri.
Ceea ce înseamnă că pentru anul școlar 2021-2022 vor fi acordate un număr de aproximativ 17.200 de burse elevilor din învățământul preuniversitar de stat. Dintre acestea 45 sunt de performanță cu o valoare de 1.000 de lei/lună; 12.766 sunt de merit cu o valoare de 100 de lei/lună; 564 sunt burse de studiu și 3.765 de ajutor social cu o valoare de 250 de lei/lună.