Elevii constănțeni au susținut simulările pentru evaluarea națională: subiectul al treilea al probei la Matematică le-a cam dat bătăi de cap
S-au încheiat emoțiile pentru elevii de clasa a VIII-a. Aceștia au susținut astăzi ultima probă, cea la matematică. Unii dintre ei se plâng însă de faptul că subiectele au fost grele și nu se așteptau la genul acesta de probleme. Partea a treia le-a dat bătăi de cap. Există și o veste bună. Notele nu vor fi trecute în catalog.
Aproximativ 5.000 de elevi constănțeni și-au testat marți dimineață cunoștințele la matematică. Pentru cei mai mulți dintre ei exercițiile de la simulare au fost destul de ușor de abordat, însă ce i-a pus în dificultate pe școlari a fost subiectul cu numărul trei.
„Au fost destul de grele. La subiectul 3 de exemplu, a fost destul de greuț, cu formule. Însă la subiectul 1 a fost destul de ok”, spune un elev.
„Au fost destul de ușoare, dar la subiectul 3 a fost destul de complicat la exercițiul 6. Eu cred că m-am descurcat la subiectul 1 și la subiectul 2”, spune o elevă.
„Să fiu sincer, pur și simplu, matematica nu e un punct forte al meu. La română m-am descurcat mai bine. Asta e tot ce pot să zic”, spune un alt elev.
Unii elevi, dar și părinții acestora sunt de părere că nota de la examene va fi afectată într-o oarecare măsură de perioada îndelungată de cursuri online.
„Am fi înțeles mai bine dacă am fi fost fizic la școală. Și dacă am fi fost față în față cu profesorii, explicațiile ar fi fost mult mai clare”, spune o elevă.
Reporter: Cum stai cu materia până acum?
Elev: Păi am făcut în mare online.. nu prea am muncit, am învățat aseară tot.
„Nu au mai avut contactul vizual cu profesorul, cu ceea ce se predă la clasă. Este mult mai dificil din toate punctele de vedere”, spune o mămică.
Pentru rezolvarea subiectelor copiii au avut la dispoziție 2 ore, iar pentru elevii cu cerințe speciale a fost alocat un timp dublu.
„Au solicitat un timp mai mare de lucru, profesori de sprijin, după caz, tabel cu formule matematice în cazul profei de matematică. Sală separată. Timpul de lucru a fost dublu pentru ei, adică 240 de minute”, a declarat prof. Flori Butuc, director Școala Generală nr. 39 „Nicolae Toniza” Constanța.
Au fost și două unități de învățământ care au avut astăzi porțile închise. Școala numărul 30, Gheorghe Țițeica și Școala Nicolae Maraloiu din Saraiu. Pentru acești 118 elevi aflați în această situație se va organiza o sesiune de simulări în aprilie.
Din cei 5.135 de elevi doar 4.815 au susținut proba la matematică. Restul au absentat. Rezultatele la simulări vor fi afișate pe 16 aprilie. Notele nu vor fi trecute în catalog.