Fără mască de protecție la orele de Sport în aer liber: măsura a fost propusă de Ministrul Educației și aprobată de oficialii din Sănătate
Vești bune pentru elevi. Ora de educație fizică în aer liber se va putea desfășura fără masca de protecție. În sala de sport, însă, purtarea măștii este obligatorie în continuare. După trei săptămâni de controverse, s-a ajuns la câteva concluzii. Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu va elimina obligativitatea purtării măștii la orele de sport care se desfășoară în spații deschise.
De trei săptămâni, așa se desfășoară ora de sport la două clase primare de la Școala 30 din oraș. Copiii poartă mască, iar profesorii încearcă să îi țină pe elevi cât mai distanțați. Dificultatea exercițiilor a fost redusă, pentru un efort minim. Vestea că orele de educație fizică se vor ține fără mască este bine primită de toată lumea. Profesorii pun că activitatea elevilor era îngreunată.
„Ne-a împiedicat puțin purtarea măștii pentru că nu ne putem desfășura, trebuie efortul adaptat la condițiile actuale. Lucru ăsta ne aduce o bucurie mare pentru că nu ne mai împiedicăm de măscuță, copiii își pot dezvolta plămânii, pot respira aer curat și participa la orele de educație fizică cu mare bucurie”, a declarat Marinela Coseoglu, profesor educație fizică Școala nr. 33 Constanța.
Și părinții se bucură pentru această decizie, după ce Federația Părinților a cerut într-un apel comun, ca elevii să nu mai poarte mască la orele de sport.
„Da, cred că este o idee foarte bună să facă sportul fără mască pentru că ei transpiră, li se udă și masca și e mult mai bine să facă fără. Chiar sunt de acord să facă în aer liber fără mască. În aer liber chiar nu cred că au ce să pățească, din contră ar fi mai greu cu masca”, spune o mămică.
Ministrul Sănătății a precizat că va fi modificat ordinul comun semnat alături de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, pentru introducerea prevederii conform căreia elevii nu sunt obligați să poarte mască la orele de educație fizică și sport care se desfășoară în aer liber și cu menținerea distanțării. În ceea ce privește sportul în sală, acesta menține obligația elevilor de a purta mască.
„Ministerul Sănătății susține ferm purtarea măștii în timpul activităților sportive care se desfășoară în interior.
Activitățile sportive în aer liber se pot desfășura fără purtarea măștii de protecție, cu respectarea distanței fizice recomandate între elevi”, a transmis Ministerul Sănătății pe Facebook.
Medicii de familie susțin decizia autorităților și spun că nu se pot face ore de sport în sală, fără mască și fără risc de infectare.
„Este foarte bună având în vedere situația epidemiologică actuală. Masca nu incomodează cu nimic efortul, copiii nu fac sport la nivel de performanță, însă fac un efort minim, doar pentru mișcare. Masca nu produce insuficiență respiratorie și nu scade capacitatea de efort”, a declarat Despina Vafiadis, medic de familie.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a solicitat oficial Ministerului Sănătății, pe 1 martie 2021, să elimine obligativitatea purtării măștilor de protecție de către elevi în timpul orelor de educație fizică desfășurate afară sau în sălile de sport. Cere, în schimb, introducerea obligativității ca elevii să mențină o distanțare de doi metri, evitarea sporturilor de echipă și menținerea măștilor la vestiare și către sau de la ora de educație fizică.
Amintim că România era singura țară din UE care impune obligativitatea măștii la orele de educație fizică în toată țara și la toate clasele.
În alte țări din Europa, abordările legate de purtarea măștii de protecție sunt diferite. În Austria, Belgia, Bulgaria, Suedia sau Finlanda, spre exemplu, masca de protecție nu este obligatorie la orele de sport. În Franța, orele de educație fizică se pot organiza doar în aer liber și nu este obligatorie masca. Iar o altă abordare vine din Cehia, acolo unde orele de sport au fost suspendate.