CONSTANȚA. O grădiniță a fost închisă după apariţia a patru cazuri de COVID-19, dintre care două la copii
O grădiniţă din municipiul Constanţa a fost închisă luni, după ce apariţia a patru cazuri de COVID-19, dintre care două la copii. Măsura este valabilă 14 zile timp în care unitate îşi va desfăşura activitatea în sistem online.
Prefectura Constanţa a transmis, printr-un comunicat de presă, că luni, 15 februarie, a fost votată hotărârea numărul 13 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă care prevede modificarea scenariilor de funcţionare pentru mai multe unităţi de învăţământ din judeţ.
Autoritățile au luat decizia suspendării cursurilor „față în față” la Grădinița cu program normal „Roboțel“, până la data de 28.02.2021. Au fost confirmate patru cazuri de COVID la doi preșcolari, o îngrijitoare și o educatoare.
În majoritatea cazurilor unităţile respective trec din scenariul 1 de funcţionare în scenariul 2 sau invers în funcţie de rata incidenţei din localităţile respective, iar într-un singur caz o unitate este închisă temporar.Este vorba de grădiniţa Roboţel din municipiul Constanţa, acolo unde au fost confirmate patru cazuri de COVID-19, la doi copii, la o educatoare şi la o îngrijitoare -- detalii aici: JUDEȚUL CONSTANȚA. 29 de unități de învățământ își schimbă scenariul de funcționare: LISTA COMPLETĂ
Astfel, până la data de 28 februarie au fost suspendate cursurile “faţă în faţă” şi vor continua online.
În municipiul Constanţa toate unităţile de învăţământ se află în scenariul 2 de funcţionare. Rata incidenţei în municipiul Constanţa în ultimele 14 zile este de 2,17, iar la nivelul judeţului de 1,29.
Sursă foto: Arhivă Dobrogea TV